30 de tineri care circulau cu mopedele prin oraş au fost, ieri, amendaţi de poliţişti în doar trei ore. Oamenii legii au organizat un control la ieşirea din oraş, după ce au constat că numărul accidentelor în care sunt implicate astfel de vehicule a crescut foarte mult. De la începutul anului şi până acum, au fost 21 de astfel de evenimente.
Ieri, poliţiştii au constatat că cei care circulă prin oraş cu mopede nu respectă legea. Fie nu au documentele în regulă, fie nu sunt dotaţi corespunzător. De la vestă reflectorizantă până la cască de protecţie, oamenii legii au descoperit că acestea lipsesc cu desăvârşire din dotarea mopediştilor. Majoritatea însă nu au nici măcar asigurarea obligatorie pentru răspundere civilă.
Cei care nu intră în legalitate pot plăti amenzi de până la 20 de milioane de lei vechi, adică mai mult decât valorează un moped.
În următoarele săptămâni, poliţiştii vor face mai multe razii în tot oraşul pentru depistarea celor care circulă cu mopedele în ilegalitate. 30 de tineri care circulau cu mopedele prin oraş au fost, ieri, amendaţi de poliţişti în doar trei ore. Oamenii legii au organizat un control la ieşirea din oraş, după ce au constat că numărul accidentelor în care sunt implicate astfel de vehicule a crescut foarte mult. De la începutul anului şi până acum, au fost 21 de astfel de evenimente.

În