Rapperul Ja Rule vine cu elicopterul la Craiova, pentru Romanian Music Awards Spectatorii, aşteptaţi în număr mare, se vor bucura de întâlnirea live cu artiştii şi muzica lor preferată mâine, începând cu ora 20.00, în Piaţa Mihai Viteazul. Printre cântăreţi se numără Sensor, Smiley, Connect-R, dar şi Crush&Alexandra Ungureanu. Nu vor lipsi invitaţii internaţionali Liana McCarthy, Nexx şi Nelly Ciobanu. Cap de afiş este însă rapperul Ja Rule. Trupa Iris va urca pe scenă pentru prima oară de la operaţia solistului Cristi Minculescu. Şi Andreea Bănică va concerta pentru prima oară după naştere.
De concertul organizat în aer liber se bucură toţi craiovenii. Cei cu care am stat de vorbă ne-au spus că abia aşteaptă să se întâlnească cu favoriţii pe care i-au votat. „Este extraordinar să îl văd din nou pe Minculescu pe scenă. Din păcate, am înţeles că nu va cânta”, ne-a spus George Vlad. Lidia Panait, fană a trupei Connect-R spune că a renunţat la o excursie în Grecia pentru a fi prezentă la decernarea premiilor muzicale RMA. „La ultima informare erau peste 90 de mii de voturi”, ne-a spus organizatorul Giovanni Francesco, Music Channel.
Peste 150 de artişti vor face show
De mai bine de două luni se munceşte la organizarea celei de-a VII-a ediţii a RMA. „Sunt 27 de tiruri cu întreg echipamentul care valorează în jur de 8 milioane de euro. Sunt peste 150 de artişti şi dansatori, iar echipa tehnică depăşeşte 200. Va fi un show de excepţie la care invităm toată Oltenia”, a mai adăugat Giovanni. Vedetele vor fi întâmpinate în jurul orei 7.30 pe covorul roşu de Orlando, Escu şi Popescu, matinalii de la Radio 21. Fanii mai pot vota artistul sau formaţia preferată pe site-ul www.1music.ro până sâmbătă. Rapperul nonconformist Ja Rule urmează să fie cazat într-un hotel de lux pe care reporterii AdS l-au vizitat. Potrivit organizatorilor de