Beletristica românească a avut şansa de a debuta cu un mare scriitor: Dimitrie Cantemir. Dacă scrierile sale aparţinând atâtor ştiinţe şi discipline (istoria, geografia, orientalistica, logica, filosofia, teologia, muzicologia) au astăzi o valoare mai mult documentară, operele lui literare: Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea (Iaşi, 1698, în special partea I, dialogată) şi mai ales Istoria ieroglifică (1705) îşi păstrează şi astăzi valoarea nealterată.
O parte componentă de primă importanţă a artei literare a lui Cantemir o reprezintă stilul său; prin acest stil culminează stilul savant, cărturăresc în limba română, inaugurat de marii cronicari moldoveni, Grigore Ureche şi Miron Costin, pe care însă Cantemir îi depăşeşte radical prin virtuozitate şi complexitate.
Desigur, valoarea operei literare a lui Cantemir nu stă numai în stil, dar nici valoarea, nici particularitatea ei nu pot fi deteminate fără o analiză competentă a stilului. Pe de altă parte, mult discutata problemă a situării lui Cantemir în raport cu barocul literar nu poate fi rezolvată decât prin abordarea stilistică.
O contribuţie importantă - poate cea mai importantă - (deşi pusă până acum numai parţial în lumină) la cunoaşterea stilului lui Cantemir îi aparţine lingvistului ieşean Dragoş Modovanu, care a consacrat acestui obiectiv, timp de aproape patru decenii, începând din 1968, articole - scrise, ce-i drept, la intervale relativ mari 1) - şi două cărţi: Dimitrie Cantemir între Orient şi Occident. Studiu de stilistică comparată, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1977 şi, mai ales, Dimitrie Cantemir între umanism şi baroc. Tipologia stilului cantemirian din perspectiva figurii dominante, în Editura Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi, 2002. Această carte în care autorul a integrat şi dezvoltat toate cercetările sale anterioare, con
