Dumitru Pătraşcu este cunoscut de toţi târgoviştenii pasionaţi de film. Lucrează în cinematografie de când se ştie şi nici nu ar vrea vreodată să schimbe domeniul de activitate. Are o pasiune pentru aparatele de proiecţie şi este în prezent singurul angajat al cinematografului din Târgovişte. Pasiunea pentru cinematografie a venit de la o vârstă fragedă. La doar 12 ani, Dumitru Pătraşcu demonta proiectoare şi se juca cu rolfilme, asta în timp ce colegii lui de şcoală erau pe maidan la foltbal. Pasiunea sa pentru proiecţie s-a transformat în meserie atunci când, elev la liceul Carabella din Târgovişte, a ales specializarea de tehnician pentru proiecţia cinematorgrafică.
Dădea filme în comuna natală
Perioada liceului l-a învăţat foarte multe despre meseria pe care avea să o urmeze. Chiar şi atunci, Dumitru Pătraşcu dădea reprezentaţii cinematografice la căminul cultural din Viforâta. Era cunoscut de toţi localnicii ca fiind “omul cu filmul” şi a dobândit o reputaţie de om de cultură cinematografică.
Angajat în domeniu încă din 1970
Munca a început-o în urmă cu 39 de ani, la Întreprinderea Cinematografică Judeţeană Dâmboviţa, unde a fost angajat odată cu terminarea liceului, pe postul de tehnician de sector. A reparat pentru început aparatele de proiecţie din judeţ iar, după cursuri de specializare, a trecut la aparatura din oraşe, fiinad avansat şef al serviciului tehnic pe judeţ. După revoluţie, a fost numit adminisatrator al cinematografului din Târgovişte.
Singurul angajat al cinematografului
De 17 ani este administratorul cinematografului “Independenţa” din Târgovişte. A văzut foarte multe filme, pe care le-a proiectat în sala cinematografului. Dintre toate proiecţiile, cel mai tare i-a plăcut cea a filmului “Amurg”, film care i-a adus mulţi spectatori şi care a fost reprogra