Inteles astfel, ca filosof al libertatii, ca filosof pentru care libertatea e legata indisolubil de dreptate pentru ca e legata de ordinea in care libertatea noastra are sens si realitate, intelegem de ce Rousseau nu a fost niciodata pe placul papusarilor. Asa cum am aratat in articolul de saptamina trecuta, in scrisul lui Rousseau exista un potential conservator necunoscut in Romania, unde o generatie spontanee de ideologi neoliberali a imbratisat cele mai obosite clisee ale Razboiului Rece si l-a citit pe Rousseau in cheie "totalitara", ca pe "cel mai sinistru si cel mai formidabil inamic al libertatii din intreaga istorie a lumii moderne", dupa cum il numea Isaiah Berlin. Si totusi, in afara de ungherele igrasioase in care istoriografia a stat la ora lui Lester Crocker sau Jacob Talmon, sau prin care ideologi de inchiriat il citeaza pe Hayek/Marx/Arendt/Toma d'Aquino (ma rog, ce se cere) in legatura cu orice, lectura lui Rousseau s-a diversificat mult in ultimele decenii. Mergind inapoi la surse, s-a redescoperit un Rousseau partizan al "ideologiei nobiliare" (Gordon H. McNeil, Renato Galliani, Roger Barny), un Rousseau patriot, legat de Geneva, orasul sau natal, si luptind pentru restabilirea "libertatilor si drepturilor burghezilor" din acea republica (Helena Rosenblatt), un Rousseau precursor si inspirator al prudentei constitutionale, al sistemului de "checks and balances" pus in miscare cu atit de mult succes de Constitutia americana (Willmoore Kendall, Mads Qvortrup), un Rousseau ale carui scrieri au avut o influenta profunda asupra teoriilor lui Adam Smith, ale carui premise rousseauiste, civic-republicane, nu au nimic in comun cu ceea ce sustin adeptii capitalismului financiar si globalismului corporat multicultural de astazi (Pierre Force), sau un Rousseau (neo)conservator, cel mai sagace critic al "despotismului soft" al "elitelor", al culturii manipular