Peste 300 de dâmboviţeni s-au arătat interesaţi, în această dimineaţă, de slujbele oferite la Bursa locurilor de muncă pentru studenţi şi absolvenţi de studii superioare. O parte dintre Peste 300 de dâmboviţeni s-au arătat interesaţi, în această dimineaţă, de slujbele oferite la Bursa locurilor de muncă pentru studenţi şi absolvenţi de studii superioare. O parte dintre aceştia au venit chiar şi cu o oră înaintea deschiderii acţiunii, care s-a desfăşurat la Clubul Studenţilor din Târgovişte, începând cu ora 10.00.
“Caut un job sezonier, dar nu ca ospătar sau barman, ci în domeniul contabilităţii”, a precizat Georgiana Buzea, o studentă în vârstă de 20 de ani
Nu doar studenţii şi absolvenţii unei forme de învăţământ superior au fost interesaţi de locurile de muncă vacante, ci şi persoanele aflate în şomaj, fără studii superioare.
“Au fost oferite locuri de muncă şi pentru persoanele cu studii medii şi pentru cele cu studii superioare. Au fost oferte pentru barman, ospătar, instalatori, vânzători, dar şi pentru economişti, ingineri, în domeniul IT. Angajatorii au venit şi din Găeşti, Moreni şi Pucioasa”, a declarat directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa, Cătălin Niculae.