Cel mai mare vis al pietreanului, care se numără printre fondatorii Carpatin Club România, rămâne omologarea ciobănescului românesc carpatin

S-a născut şi a copilărit pe Valea Bistriţei. A fost fiu de ţăran muntean, iar vacanţele de vară însemnau pentru George Bălan libertate în vârful muntelui. „Tata mă trimitea cu oile pe munte, să le duc la păscut. Aşa a apărut carpatinul în viaţa mea, chiar dacă atunci nu era numit aşa, ci i se spunea simplu – câine de oi”, îşi aminteşte inginerul Bălan.

Soarta i-a fost trasată în 1964, când avea numai şapte ani. Mihai Lupuleasa, cioban de renume de pe valea Bistriţei, a ajuns la stâna din Buşmeiul Mare (peste 1.700 de metri înălţime), unde tatăl lui George ţinea oile îm timpul verii. Atunci l-a cunoscut pe Habric, primul câine pe care l-a îndrăgit şi care l-a determinat să-şi dedice viaţa acestei rase. „De la Habric a pornit totul. L-am surprins într-o noapte, când a venit ursul la stână. Câinele l-a atacat pur şi simplu, ca un om conştient. De atunci mi-a intrat în suflet”, povesteşte George Bălan despre primele amintiri cu ciobăneştii carpatini.

Atunci şi-a cumpărat şi primul câine – Voinicul. Însă, la numai doi ani de când a intrat în inima lui George, Voinicul a fost ucis de o haită de lupi. A suferit, dar n-a renunţat. A luat-o pe Olga, un alt carpatin.

Anii facultăţii l-au obligat să se separe de câinii săi, însă pasiunea a rămas în suflet. Abia după aceea a revenit în spaţiul copilăriei şi şi-a cumpărat o casă la ieşirea din Piatra Neamţ. Atunci a apărut şi Gruia. „Am început să merg şi prin ţară în căutarea carpatinului. L-am găsit în Bistriţa. Am mai cumpărat câini de la pasionaţii de acolo şi ne-am gândit să facem primul club al carpatinului din România”, spune Geroge Bălan despre primii paşi făcuţi pentru omologarea rasei.

În martie 1998, este fondat, la Bistr