Cand una dintre cele mai bune trupe din tara, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, se intalneste cu unul dintre cei mai apreciati regizori romani, Mihai Maniutiu, rezultatul merita tot interesul. Iar cand piesa pe care o lucreaza impreuna e scrisa de Georg Buchner (al carui Woyzeck, in aceeasi combinatie, a primit premiul pentru cel mai bun spectacol in 2005) atunci atentia e si mai justificata.

Regizorul Mihai Maniutiu isi ia ca pretext textul lui Georg Buchner, Moartea lui Danton si revolutia franceza de la care pleaca acesta, ca sa analizeze implicatiile revolutiei la nivelul individului. Ce transformari au loc in structura interna a unei persoane aflate in „focul revolutiei"? Cum de unii se transforma in tirani, altii capata intelepciune si inteleg mai bine lumea, iar altii isi descopera capacitatea de sacrificiu? Ce alchimie secreta sta la baza acestor transformari? Nu revolutia in sine conteaza aici, ci efectele ei asupra oamenilor – iar Danton, Desmoulins, Saint-Just, Robespierre, Julie si Lucile, sotiile celor dintai sunt studiile de caz ale spectacolului.

Prima piesa a lui Buchner, copilul-minune al literaturii germane, mort la numai 23 de ani, da dovada – ca, dealtfel, toate operele acestui scriitor si dramaturg – de o precocitate iesita din comun. Aflat el insusi in pragul unei condamnari (din cauza unui pamflet revolutionar pe care l-a scris si publicat a fost acuzat de tradare si a fugit peste granita, stabilindu-se pentru restul vietii la Strasbourg, in timp ce prietenul care il ajutase sa publice pamfletul a murit in inchisoare), Buchner a analizat in prima lui piesa resorturile intime ale revolutiei si reactiile oamenilor in fata valului ei cotropitor.

In spectacolul lui Maniutiu, revolutionarii apar mai intai ca o masa informa jucandu-se cu avioane mici, pe care le fac sa zboare, ca pe visele lor de libertate si eg