Ce au făcut Urzicenii este enorm pentru fotbalul nostru

..urmează desigur întrebarea: ce facem după eşecul Soranei Cîrstea din sferturi, la Roland Garros? Îi uităm repede performanţa din optimi - o victorie asupra unei jucătoare din high-life-ul tenisului mondial, la capătul unui meci de o expresivitate a scorului cît o bună telenovelă: 3-6, 6-0, 9-7! După 12 ani, Sorana Cîrstea este prima tenismană care m-a făcut ca, vreo două ore, să trăiesc, la Roland Garros, ca pe vremea lui Ilie, Ţiri şi Ruzici, strigînd de unul singur: “Au! Vai!, nu se poate! E bine!” fără să mă tem de ridicol. Nu sînt dispus să-i uit performanţa, dar nici contraperformanţa; pe mine poate conta, restul o priveşte - serviciul nu-i e nimicitor şi nici cu jocul la fileu nu e-n ordine, apărarea e bună spre foarte bună.

Urmează, cunoscîndu-i coeficientul de spaimă, întrebarea întrebărilor: ce vom face cu Urzicenii în Liga Campionilor? Propun - calm, s-o suspendăm cîteva ore şi chiar zile. Deocamdată, ce-a făcut Chelsea Valahorum este enorm pentru fotbalul nostru. Turul de onoare pe terenul şi în aplauzele galeriei celor învinşi, numit de Vochin şi Grădinescu “moment unic la noi”, m-a îndemnat să-l însoţesc: “azi la Timişoara, mîine-n toată ţara…”. Politizam excesiv? Nu cred, nu-mi stă în obicei. Politizam atît cît trebuie, strict în sport. Mîine în toată ţara ar trebui să sărbătorim victoria Urzicenilor asupra lăudăroşeniei letale, asupra fanfaronadei imunde care ne-au mîncat zi şi noapte sufletul, plămînii, aş zice şi ficaţii, pentru a fi precis în descrierea celor îndurate un întreg campionat de noi, papagalii, hahalerele de microbişti şi cronicari. E de neuitat: ni se rîdea în nas cînd ne ofticam de dezgust. Oricît am ripostat prin ironii şi prin tăceri împotriva trivialităţii revărsate din palate şi loje - nimic nu se compară cu această izbîndă a celor prea puţin cunoscuţi şi tăcu