intru ceva mai tirziu intr-o discutie interesanta demarata de Dragos Stanca pe blogul sau si continuata de Catalin Tolontan. Am doar citeva observatii pentru ca s-au spus in mare argumentele si de o parte si de cealalta.
- Mai intii filmul State of play pe care l-am vazut la recomadarea lui Tolontan. E un film prost pentru simplul fapt ca ne pune in fata aceeasi imagine eroica a jurnalistului in lupta cu maya, cu tesatura de iluzii din jurul nostru, o imagine idilica pina la zaharisire. Romania e plina de ziaristi “de moda veche” cu legaturi directe la cotroceni-victoria-lumea interlopa etc. Si care mai si stiu sa-si promoveze aceasta cunoastere profunda a societatii romaneste. eu vreau jurnalism clean, neintoxicat de atit de multe relatii si cunostinte. Utopia ziaristului care doboara lumea ar fi trebuit construita mult mai veridic ca sa ma convinga. Opozitia blogarita/jurnalist experimentat nu exista – de fapt, sint amindoi din aceeasi scoala buna a sunatului, scotocitului dupa informatie, verificatului. Asta nu se mai face de foarte mult timp la noi si am impresia ca nici aiurea. Ma rog, deja ma lungesc. State of play e neautentic, e fara zbucium interior si prezinta artifical opozitii care, de fapt, nu exista. razboiul online / print e o iluzie. de fapt, invie mai vechiul razboi intre textul etic / si textul comercial periculos.
- Dragos Stanca are o obsesie pentru suport chiar prin felul in care neaga hirtia. Eu cred ca trebuie sa lasam suportul sa ne modifice subtil, dar nu complet. asa a fost facuta trecerea si cind a aparut tiparul – au existat schimbari revolutionare, dar si schimbari subtile. aici ii dau dreptate lui Catalin Tolontan cind spune ca printul iti da privilegiul scotocirii la ceva mai mare adincime, numai ca asta tine de principii, de filozofie de viata, nu de realitatea fizica a ziarului. daca ai ceva de facut, Dragos, este tocm
