Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Despăgubiri de 20.000 de euro pentru o avocată mureşeană

Publicat in Adevarul, vineri 5 iunie 2009 ·

România a fost condamnataă la CEDO în cazul avocatei Elvira Codarcea. CEDO i-a dat câştig de cauză avocatei mureşence în urma numeroaselor procese avute cu un medic chirurg Avocata Elvira Codarcea a trăit o adevărat dramă în ultimii 13 ani, datorată, după cum dânsa afirmă, medicului chirurg plastician Adrian Boţan, actualmente şef compartiment Chirurgie Plastică a Spitalului Clinic Judeţean Mureş. „Am apelat la serviciile doctorului Adrian Boţan în 1996, când aveam 63 de ani.

Doream să-mi fac o simplă operaţie de eliminare a ridurilor, deoarece eu şi fiul meu făceam culturism şi am decis amândoi să ne prezentăm la un campionat. La cererea fiului meu am decis să-mi operez ridurile şi m-am internat la Spitalul Clinic din Târgu-Mureş. După operaţie am dezvoltat o pareză pe partea dreaptă a feţei. Medicul mi-a spus atunci că îmi va face o nouă operaţie, de data aceasta la canalul lacrimal, deşi el nu era oftalmolog. Mi-a mutilat pleoapa, mi-a tăiat piele de pe burtă şi mi-a pus la ochi”, a spus avocata. După doi ani de zile de tratamente la Cluj şi Bucureşti, avocata a decis să depună plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş împotriva medicului chirurg. „Cercetările au durat aproximativ cinci ani, timp în care medicul nici măcar nu a fost citat în dosar. Există o singură declaraţie semnată de el la dosar, în care nu recunoaşte nimic.

Nu a recunoscut nici măcar operaţia la ochi făcută la canalul lacrimal”, a precizat Elvira Codarcea. Procurorii au decis neînceperea urmăririi penale împotriva medicului. „Parchetul General de la Bucureşti a dispus ca procurorii mureşeni să îl trimită în judecată pe medic pentru infracţiunea de vătămare corporală. Judecătorii mureşeni au constatat că a fost vorba doar de vătămare din culpă şi au decis să nu-l condamne. Atunci m-am adresat Curţii Europe a Drepturilor Omului şi am cerut 500.000 de e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 14 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 40 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 24 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 12 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 18 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°