Forul elveţian a amânat pentru 11 iunie o decizie în cazul Timişoara, după ultima etapă din Liga 1. Iniţial, o decizie în cazul restituirii sau nu a celor şase puncte Timişoarei ar fi trebuit anunţată astăzi. Numai că TAS a comunicat că verdictul va fi făcut public abia pe 11 iunie, adică la o zi după încheierea ultimei etape din Liga 1. Motivul? O cerere înaintă de Timişoara şi aprobată de TAS, FRF şi FIFA.
Astfel, pentru a putea fi siguri de titlu, cei de la Urziceni trebuie să obţină măcar o remiză cu Steaua. În condiţiile în care ialomiţenii vor da totul să încurce echipa din Ghencea, decizia TAS de a amâna anunţarea verdictului avantajează celelalte echipe aflate în luptă cu Steaua pentru un loc de Europa League: Rapid, Vaslui, Braşovul sau poate chiar Craiova.
Există şi varianta ca după cele 34 de etape nicio echipă să nu se bucure pentru câştigarea titlului. Dacă Urziceni pierde cu Steaua, iar Timişoara câştigă la Braşov, atunci campioana nu va fi decisă pe teren, ci în birourile de la Lausanne!
Îşi primesc punctele, bănăţenii sunt campioni, dacă nu, titlul e al echipei lui Dan Petrescu! De asemenea, direcţia celor şase puncte poate decide şi locul doi. Acum, Unirea are 69 de puncte, Dinamo 65, iar Timişoara 61.