Hermafrodiţii au existat dintotdeauna, dar în ultimul timp, numărul lor a crescut. Este un subiect încă tabu şi pentru pacienţii care suferă de această afecţiune este foarte greu să recunoască afecţiunea de care suferă. Hermafroditismul se caracterizează prin faptul că pacientul prezintă ambele tipuri de glande sexuale sau de organe genitale. Aşadar, nu e nici femeie, nu e nici bărbat. În România, literatura de specialitate a descris până acum aproximativ 500 de cazuri, numărul lor total neştiindu-se exact. „Există mai multe tipuri de hermafroditism, cel adevărat şi pseudohermafrotismul feminin sau masculin, la care există mai multe subcategorii. Este foarte greu, atât fizic, cât şi psihic, pentru aceşti pacienţi să se integreze în societate, fiind, de obicei, marginalizaţi”, explică medicul braşovean Monica Elias.

Ambele organe sexuale

Hermafroditismul adevărat are mai multe variante, pacientul putând avea ovar pe o parte şi testicul pe cealaltă parte, sau un amestec de ţesut ovarian şi testicular - ovotestis - în aceeaşi glandă sexuală, separate printr-un perete. Organele genitale externe sunt, de obicei, sub formă de peno-clitoris sau labio-scrot, adică există un clitoris care se continuă cu penis sau labiile au în continuarea lor scrotul. Anomaliile genetice sunt cele răspunzătoare pentru această afecţiune şi, într-o mare măsură, afectează persoanele care din punct de vedere genetic sunt femei, chiar dacă, fiziologic, sexul lor este incert.

Fără menstruaţie

Cealaltă categorie cuprinde pseudohermafroditismul feminin şi masculin, în funcţie de sexul genetic. Cel feminin are una dintre subcategorii determinată de o mutaţie genetică ce duce la un defect enzimatic diferit în formarea de cortizol. Producţia redusă de cortizol determină, după o înlănţuire de succesiuni fiziologice anormale, un blocaj enzimatic ce are drept consecinţ