Tata mă punea tot timpul să pun sticlele goale de plastic într-un sac pe care îl ţineam în curte şi hârtiile, ziarele, revistele şi altele de acest gen într-o cutie specială. Sticlele le refolosea, iar hârtiile le dădea unui amărât de la noi de pe stradă să le ducă la centrul de colectare să facă ceva bani. Nu-mi plăcea foarte mult, dar nu aveam de ales aşa că mi-a intrat cumva în reflex. Când m-am mutat la bloc am văzut că la ghena de gunoi sunt containere speciale, dar prea puţină lume le foloseşte. Unu sau doi vecini îşi dădeau interesul să-şi sorteze gunoiul: plastic la plastic, hârtie la hârtie, gunoi menajer, la gunoi menajer.
Adăugând la lipsa totală de interes a locatarilor şi câţiva cetăţeni amărâţi care cotrobăie asiduu prin containere peisajul creat la ghenă se transformă într-unul deplorabil. Avem, însă pretenţia că suntem un oraş civilizat, poate chiar unul dintre cele mai curate din ţară şi ne mândrim cu asta de câte ori avem ocazia, dar iată că lipsa depozitelor de deşeuri la standarde europene ne dă din ce în ce mai mult de furcă. Uniunea Europeană ne va da circa 500.000 de euro ca să ne educăm, să învăţăm ce înseamnă să sortăm gunoiul şi să reciclăm, ce şi cum putem recicla, dar aceste fonduri nu înseamnă nimic fără o schimbare radicală de mentalitate.
Azi sărbătorim Ziua Internaţională a Mediului, dar orice ar face autorităţile prin campanii de conştientizare nu înseamnă mare lucru dacă fiecare dintre noi nu va depune un minim efort pentru a schimba lucrurile. Dacă vreţi să fim un oraş civilizat, curat în care să ne simţim bine, stimaţi cititori, vă îndemn să reciclaţi, sortaţi şi din nou reciclaţi!
Tata mă punea tot timpul să pun sticlele goale de plastic într-un sac pe care îl ţineam în curte şi hârtiile, ziarele, revistele şi altele de acest gen într-o cutie specială. Sticlele le refolosea, iar hârtiile le dădea unui amărât de