Capitalizarea producatorului de medicamente Biofarm (BIO) a urcat cu 32 mil. euro in ultimele trei luni, in timp ce portofoliul de actiuni al companiei valoreaza 2,1 mil. euro.
Actiunile producatorului de medicamente Biofarm Bucuresti s-au triplat in ultimele trei luni, principalii catalizatori ai acestei aprecieri fiind rezultatele in crestere raportate de companie, revenirea de ansamblu a Bursei, precum si intrarea la cumparare a SIF-urilor, spun brokerii.
Ieri, titlurile Biofarm au castigat peste 3%, pe fondul unuia dintre cele mai mari rulaje din piata.
Compania a ajuns in prezent sa valoreze 46,4 mil. euro, dupa ce in urma cu trei luni aceasta era evaluata pe Bursa la numai 14,2 mil. euro. In ciuda revenirii puternice din ultimele luni, capitalizarea Biofarm este inca cu 60% sub maximul atins in vara anului 2007, cand aceasta era evaluata la circa 115 mil. euro.
Valoarea portofoliului de actiuni pe care Biofarm il detine pe Bursa este in acest moment nesemnificativa fata de valoarea companiei, astfel ca nu se mai poate spune ca aprecierea acestuia a avut o influenta hotaratoare asupra avansului actiunilor companiei. Portofoliul Biofarm este evaluat in prezent la circa 2,1 mil. euro, cu 28,6% mai mult decat la finele anului trecut, potrivit calculelor ZF pe baza detinerilor companiei de la finele anului trecut si preturile actuale din piata.
Actiunile Biofarm au inregistrat in acest an una dintre cele mai mari cresteri de pe Bursa, cu un randament de circa 120% de la sfarsitul anului trecut.
"Exista mai multe lucruri care au condus la cresterile Biofarm Bucuresti. Unul este revenirea Bursei care a dat un impuls si actiunilor Biofarm. De asemenea, compania este perceputa in piata ca avand foarte multe actiuni SIF care la fel au crescut puternic in aceasta perioada. Biofarm a afisat rezultate bune. Nu numai ca n-a fost afec