- Politic - nr. 310 / 5 Iunie, 2009 Vicepresedintele CNMT, Szilagyi Zsolt, candidat la europarlamentare pe "lista solidaritatii maghiare", a declarat, miercuri seara, la Targu-Mures, ca "normalitatea" pentru Transilvania ar fi ca secuii sa isi aleaga un parlament regional, sa aiba un guvern, un buget si un statut proprii". "Cred ca acele modele functionale europene care si-au dovedit viabilitatea si care au realizat o stabilitate interna si o coabitare pasnica intre minoritate si majoritate pot fi urmate si de Romania. Eu am afirmat ca nu este normal ca maghiarii din administratia statala sa fie dati afara numai pentru ca sunt maghiari. (…) Eu cred ca normalitatea ar fi tocmai ca Secuimea, teritoriul locuit de secui, sa aiba autonomie teritoriala si care ar insemna ca, in cadrul statului roman, neafectand suveranitatea statala a Romaniei, prin drepturi conferite de lege, asa cum toate autonomiile din Europa o au, secuii sa isi aleaga un parlament regional, sa aiba un guvern propriu, un buget propriu si sa aiba un statut propriu" - a spus Szilagyi, la mitingul de protest. Acesta a adaugat ca de astfel de drepturi beneficiaza deja catalanii, bascii, suedezii din Finlanda si nemtii din Italia, din Tirolul de Sud. "Asta ar fi normalitatea europeana" - a adaugat Szilagyi, sustinand ca, in Statutul de autonomie intocmit de reprezentantii CNMT in 2004, s-a descris ce inteleg acestia prin autonomie, subliniind ca aceasta nu ar afecta deloc statalitatea si suveranitatea Romaniei, intrucat chestiunile legate de politica externa, de moneda si de afacerile interne sunt scoase din domeniul autonomiilor. Circa patru mii de persoane din Transilvania au participat, miercuri, la manifestarea de inchidere a campaniei UDMR-CNMT pentru europarlamentare, care a coincis cu un miting de protest fata de schimbarea etnicilor maghiari din fruntea institutiilor deconcentrate. www.mediafax.ro