De când am luat cunostinta de existenta lui, cu ani buni in urma, lantul de librarii Diverta mi s-a parut, fara sa fiu incercat de vreo sincopa umorala sumbra, un stimabil fenomen cultural si comercial. Era unul dintre lucrurile bune care trebuia sa se intâmple pe meleagurile noastre, conceput cumva dupa modelul FNAC, sa zicem, in varianta estica si mignona. Carti bune, carti diverse, carti frumoase, carti utile, birotica de buna calitate, si apoi jucarii, device-uri IT; mai recent, de când a aparut Diverta Magheru – zaharicale fine, gadgeturi simpatice, cafe-uri confortabile, unde puteai prelungi placerea sorbirii unui ceai alb, de pilda, cu aceea a rasfoirii Cartii ceaiului a lui Okakura Kakuzo. O lume tihnita, cu arome culturale delicate, intersectate de adieri de cafea si de scortisoara, unde te puteai cufunda o dupa-amiaza sau o seara intreaga – ca o alternativa sincretica la un spectacol de teatru sau la lectura intr-o sala de biblioteca.

Aflu, cu mâhnire, ca Diverta, o institutie robusta, imaginativa, manageriata de pe pozitii de succes, e pe cale sa inchida portile mai multor unitati ale sale, asemenea multor alte librarii autohtone. Deh, e criza, iar criza, aidoma oricarei molime, loveste perfect democratic, neparând dispusa sa ierte nici produsele culturale. Solutiile la o asemenea stare de lucruri se afla, si ele, in criza. Creativitatea manageriala nu gaseste nimic mai bun de facut decât sa coboare, neputincioasa, steagul in berna, scazând dramatic salariile angajatilor si reducând numarul punctelor de desfacere.

Citesc, cu o melancolie invidioasa, despre ce se intâmpla, in aceste momente si referitor, oarecum, la acelasi fenomen, in librariile din Franta. Mai multe initiative recente arata dinamismul librarilor si al puterilor publice (o conjunctie la care, in spatiul romanesc, nici macar nu se poate spera) care isi manifesta impreuna voin