Bate un vânt de primăvară, de prospeţime, un vânt deştept în fotbalul românesc. Au izbândit doi băieţi deştepţi şi cu caracter frumos, Răzvan Lucescu şi Dan Petrescu. Parcă suna strâmb tipul de antrenor care nu reuşea nici prin jocul norocului să acorde subiectul cu predicatul.
Agramatismul din discursurile unor antrenori te punea pe gânduri în privinţa tacticii elaborate pentru partidele dificile şi în privinţa autorităţii pe care un antrenor trebuie să o dobândească în faţa fotbaliştilor. Şi apoi, pe lângă deşteptăciune şi seriozitate, pe lângă pasiunea ce-l înnobilează, proaspătul selecţioner al naţionalei, Răzvan Lucescu, şi-a developat şi iubirea pentru ţara asta, sentimentul puternic pentru românii lui.
Încă de la debutul în rolul de dirijor al destinelor naţionalei, Răzvan Lucescu a vorbit despre naţiunea română, despre importanţa de a aduce bucurie pentru milioanele de români. Eu cred cu tărie că fără simţire patriotică şi devotament pentru cauza românilor nimic nu este, o parte a lucrării este veştejită.
Am auzit părerea unor tricolori convocaţi de Răzvan Lucescu, care se destăinuiau că li s-a făcut pielea de găină de emoţie când le-a vorbit noul selecţioner în vestiar tocmai despre datoria faţă de România şi faţă de români. Toată cinstea pentru oamenii care au simţire patriotică, cea care dă vigoare şi consistenţă oricărui demers.
În pofida tuturor strâmbăturilor din nas şi a ridicărilor din umeri a neîncredere, Dan Petrescu a ieşit biruitor cu echipa lui fără fasoane, fără aere de superioritate de trei lei şi iată-l în frunte. Degeaba a dansat Borcea din buric şi s-a umflat în pene, degeaba alte echipe ridicau nasul cum că ele fac parte din lumea bună, degeaba toţi sclifosiţii au făcut mişto de aşa-zisa rudă din provincia mică ce trebuie ţinută în hol şi chiar în antreu să se descalţe.
Ei bin