Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Goian, liber să plece în străinătate

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 5 iunie 2009 ·

Steaua vinde tot: „roş-albaştrii” le-au dat hârtii cu sumele de transfer mai multor fotbalişti, printre care şi unor titulari de bază. Sursa: LibertateaSursa: Codrin Prisecaru

1 /.

Steaua încearcă prin orice mijloace să-şi echilibreze balanţa financiară, mai ales după ce Gigi Becali a dat tot mai multe semnale că nu mai are bani şi nici nu mai vrea să investească în club.

Oficialii din Ghencea le-au dat mai multor jucători hârtii cu sumele pentru care sunt lăsaţi să se transfere la alte echipe. Pe lista „disponibilizaţilor” se află jucători din categoria „ţepe”, în frunte cu Dayro Moreno şi Ricardo Pedriel. Gigi l-a scos însă la vânzare şi pe Dorin Goian, singurul jucător stelist care n-a pierdut contactul cu naţionala după sezonul catastrofal al echipei.

Dayro nu mai are voie să participe nici la antrenamente

Echipa din Ghencea vrea patru milioane de euro pentru „Goe”, iar longilinul fundaş s-a destăinuit în vestiar că la vârsta sa, 28 de ani, ar accepta să plece şi la arabi, dorind să urmeze traseul lui Rădoi, care şi-a burduşit conturile cu „petrodolari”.

Dayro Moreno are toate porţile închise în Ghencea. Columbianul a fost dat afară din antrenament miercuri, iar ieri a primit interdicţie de a se antrena alături de coechipieri şi nici nu va face parte din lot pentru partida din ultima etapă, cu Unirea Urziceni. Printre ceilalţi jucători care nu mai sunt doriţi în Ghencea se numără Ricardo Pedriel, Antonio Semedo şi Alin Liţu.

Portarul Zapata n-a primit nicio înştiinţare oficială, chiar dacă Becali a declarat că vrea să-l dea. Însă se ia în discuţie tot mai des despărţirea de Cernea. Ogăraru şi Tiago vor pleca oricum, deoarece şi-au terminat împrumutul. „Roş-albaştrii” nu vor aduce niciun jucător nou, ci numai tineri de la echipa a doua şi fotbalişti care vin după împrumuturi, precu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 59 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°