Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Invazie de cărţi la preţuri mici

Publicat in Vocea Brailei, vineri 5 iunie 2009 ·

* oferta bogată de carte, precum şi marile reduceri de preţ sunt principalele atracţii ale Salonului de carte, presă şi muzică * brăilenii pot vizita târgul, în sala de sport a Colegiului "Murgoci", până duminică, în intervalul orar 11.00 - 19.00 * intrarea este liberă

Brăila miroase a carte. Carte nouă, carte veche, carte străină şi multe oferte promoţionale. Salonul de carte, presă şi muzică şi-a deschis, ieri, porţile în pavilionul expoziţional amenajat cu acest prilej în sala de sport a Colegiului Naţional "Gh. M. Murgoci".

La cea de-a XV-a ediţie a Salonului de carte, presă şi muzică, dar prima organizată la Brăila, participă aproximativ 30 de edituri, importatori şi distribuitori de carte, instituţii de învăţământ superior, asociaţii culturale dar şi reprezentanţi ai mediei locale, printre care şi cotidianul "Obiectiv - Vocea Brăilei". La standul cotidianului nostru, pe lângă ziarele şi imaginile publicate la secţiunea Scormonitoru, care animă vizitatorii, pot fi achiziţionate şi cărţi de la Editura Tritonic, cu reduceri de până la 50%.

Sala de sport a Colegiului "Murgoci" s-a umplut de vizitatori încă de la deschiderea târgului, ieri, la ora 11.00. Oferta celor aproximativ 30 de edituri înseamnă cărţi de toate genurile şi pentru toate vârstele. "Ne-am hotărât să ieşim din Bucureşti. Este prima escală în provincie şi nu am ales întâmplător Brăila. Am ales Brăila pentru că este un vechi centru cultural de interferenţă a multor culturi tradiţionale", a punctat, în deschidere, coordonatorul expoziţiei, Mariana Marinescu.

Printre editurile participante se numără Tritonic, Humanitas, Adevărul Holding, Rao, Corint şi multe altele. Se găsesc de toate: beletristică, manuale, atlase, dicţionare, tratate, literatură universală, cultură generală, biografii celebre, cărţi de istorie, cărţi de specialitate pentru contabili, cărţi

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 7 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 8 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 9 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 6 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 9 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 10 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Uniunea Studenţilor din România îi cheamă pe George Simion şi Nicuşor Dan la o dezbatere cu tinerii: „Nu ne-aţi invitat voi, aşa că o facem noi”

HotNews acum 8 ore
Uniunea Studenţilor din România lansează celor doi candidaţi finalişti în alegerile prezidenţiale din 18 mai, George Simion şi Nicuşor Dan, o invitaţie de a participa la o dezbatere publică la care să fie prezenţi tineri şi studenţi. „Nu ne-aţi invi

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

8°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

3°/16°
mar.

4°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

8°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/14°
mie.

5°/16°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

lun.

4°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°