O snoavă orientală, intâlnită mai demult in paginile ingălbenite ale unui recueil, intr-un anticariat – o legenduţă să-i zicem, mignonă şi esenţială, savuroasă şi cu ghivent moral – spunea aşa: Impăratul era de vreo trei ani incurcat cu un război, pe alte meleaguri. Acasă, impărăteasa, singură cuc. Deşi... Când sorţii de izbândă păreau să fi inclinat de partea lui, monarhul, intrat deja in fibrilaţii, a trimis degrabă un sol la palat. Ca să-i precizeze consoartei că el este aproape gata şi, prin urmare, să se pregătească şi să-l aştepte cu desfătări. Dar, când solul a dat buzna in iatacul impărătesc, ei bine, stăpâna era intr-o situaţiune nu tocmai decentă. Mesagerul a zis „Oooops!" şi a dat să se retragă. Impărăteasa s-a ridicat din baldachin şi i-a zis: „Vino! Ba nu, stai!... Adică, mai intâi, du-te!". Să-l cheme pe pictorul oficial al Curţii. Acela a sosit degrabă şi stăpâna i-a poruncit: „Eu o să petrec cu acest voinic, iar tu să zugrăveşti totul!". Cu ochii cât cepele, artistul s-a apucat să pună treaba in operă. „Incă ceva!" – s-a oprit impărăteasa din destrăbălare. Şi a spus: „Mai vreau un singur lucru, să inlocuieşti chipul acestui bărbat cu cel al soţului meu!". Apoi, la plecare, solului: „Tu, care, acum, eşti deja parte din poveste, dă fuguţa şi convinge-l pe impărat că-l aştept cu cele mai neinchipuite dezmierdări!". La intoarcere, impăratul s-a bucurat şi, la finele răsfăţului, a descoperit cu uimire tabloul ce-i infăţişa pe ei doi, vrăjiţi de deliciile dragostei. „Mi-am ţinut cuvântul, nu-i aşa? Ţi-am dăruit cele mai voluptuoase clipe!". Pictorul, cred, cât se poate de firesc, a orbit de tânăr. Cât despre sol, el e rătăcit in istorie.

Erosul in arta plastică beneficiază de determinări precise. Se face. Adică, recalibrează in virtual, cu o seninătate aproape scandaloasă, intimitatea clipei reale de desfătare. Pe care „mesagerul", din experienţa