Apropierea aniversarii a 40 ani de la urcarea pe tronul României a lui Carol I si, mai cu seama, a implinirii unui sfert de secol de la incoronarea sa ca prim rege al tuturor românilor a produs multa agitatie in sânul Partidului Conservator, aflat atunci la putere conform inteleptei rocade initiate de suveran.
Au fost puse in aplicare noi proiecte, precum amenajarea Câmpului Filaret, cu scopul organizarii unei expozitii care trebuia sa evidentieze avântul economic din Vechiul Regat si, pe cât posibil, al intregii suflari românesti, dar au fost finalizate si mai vechi proiecte ce priveau reamenajarea urbanistica a Capitalei: asfaltarea unor artere circulate, modernizarea iluminatului public, civilizarea Caii Victoriei in sensul largirii batrânei strazi, extrem de ingusta pe portiunea cuprinsa intre fostul Han Zlatari si Grand Hotel du Boulevard. Lucrarile incepusera inca de la finele secolului al XIX-lea, dupa decesul lui Szathmari, care nu voise sa renunte - din cauza excelentului vad comercial - la o dugheana ce sugruma strada in dreptul casei Filipescu.
Desi traseul, lung de cel mult 500 m, n-ar fi trebuit sa creeze probleme, timp de peste un deceniu lucrarile inaintasera cu viteza de melc. Lupta pe viata si pe moarte dintre liberali si conservatori dusa nu numai in Parlament, ci si in birourile Primariei Capitalei, isi spusese cuvântul. Printr-un suprem efort, conservatorii si-au propus sa ignore boicotul zilnic si sa actioneze de unii singuri. Asa s-a reusit atât organizarea expozitiei, suta la suta din initiativa conservatoare, cât si amenajarea partii de inceput a Caii Victoriei, devenita in anul jubileului de nerecunoscut si având pâna astazi un aer cu adevarat nobil, demn de o mare metropola europeana. In cadrul acestei portiuni, de mare efect a fost cizelarea scuarului din dreptul Bisericii Zlatari, ce a pus in lumina Casa de Econ
