* la ediţia a 46-a participă 72 de ciclişti cuprinşi în 12 echipe provenind din 20 de ţări * prima etapă începe duminică, la Constanţa şi se încheie la Brăila
Cea de-a 46 ediţie a Turului ciclist al României, la care participă 12 echipe cu alergători din 20 de ţări, cuprinde în traseul său şi municipiul Brăila.
Turul "Micii Bucle" va pleca din Constanţa, pe 6 iunie şi va sosi la Bâlea Lac, şapte zile mai târziu.
Pentru al doilea an consecutiv, această competiţie ciclistă face parte din calendarul oficial al Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI), iar premiile totale oferite de Federaţia română în 2009 se ridică la aproape 25.000 de euro, la care se vor adăuga, în jur de 10.000 de euro din partea sponsorilor locali.
Cele mai puternice cluburi înscrise în compeţie sunt P-Nivo Betonexpressz (Ungaria), campioana din 2008 şi Burgas (Bulgaria), câştigătoare în 2006. Din România participă trei echipe, Dinamo, Delma şi Intersport Miercurea Ciuc, aceasta din urmă având titulatura de echipă continentală.
"Mica Buclă" va însuma 1.144 km, distanţă ce va trebui parcursă de caravana ciclistă în şapte etape, la care se mai adaugă şi un prolog de 5 km.
Turul ciclist al României este organizat de Federaţia Română pentru Ciclism şi Triatlon, iar pe plan local de Prefectura Brăila, Primăria Municipiului Brăila şi Direcţia pentru Sport a Judeţului, cu sprijinul Consiliului Judeţean, al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, a Inspectoratului Judeţean de Poliţie, a Poliţiei Rutiere şi a Poliţiei Comunitare.
Caravana "Micii Bucle" soseşte duminică după-amiază în Brăila
Ediţia a 46-a a Turului ciclist al României începe cu un prolog care va avea loc sâmbătă, 6 iunie la Constanţa, urmând ca a doua zi, pe 7 iunie, cicliştii să se deplaseze pe traseul Constanţa - Hârşova Brăila.
Startul tehnic în prima etapă va fi