Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finala rusoaicelor la Roland Garros

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 5 iunie 2009 ·

Svetlana Kuzneţova şi Dinara Safina se vor întâlni în finala turneului francez de Mare Şlem, după ce au trecut în semifinale de Samantha Stosur, respectiv Dominika Cibulkova.

Liderul clasamentului WTA şi prinicipala favorită la Roland Garros a învins, după o oră şi 41 de minute de joc, cu un dublu 6-3 de jucătoarea slovacă Dominika Cibulkova, şi este doar la un pas de câştigarea primului său turneu de Mare Şlem din carieră.

Anul trecut, Safina a pierdut finala pe zgura pariziană în faţa Anei Ivanovici (Serbia), iar în primul turneu de Mare Şlem din acest an - Australian Open -, a fost de asemenea învinsă în ultimul act, de această dată de Serena Williams (SUA).

Safina o va întâlni, mâine, pe compatrioata sa şi a şaptea favorită la câştigarea turneului, Svetlana Kuzneţova, care a trecut, în trei seturi (6-4, 7-6, 6-3), de australianca Samantha Stosur, care o eliminase în sferturile de finală pe Sorana Cîrstea. Kuzneţova este câştigătoare la US Open în 2004 şi finalistă la Roland Garros în 2006, când a pierdut în faţa lui Justine Henin (Belgia).

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump a refuzat provocarea lui Harris privind o dezbatere la CNN

News.ro acum 4 ore
Donald Trump a refuzat sâmbătă o nouă dezbatere cu vicepreşedintele Kamala Harris înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, la câteva ore după ce echipa de campanie a candidatei democrate a declarat că aceasta a acceptat o confruntare cu

Franţa are un nou guvern, după săptămâni de tergiversări. Cine face parte din cabinetul lui Michel Barnier

HotNews acum 4 ore
Noul guvern francez condus de premierul Michel Barnier a fost anunţat în cele din urmă sâmbătă seară, după săptămâni de tergiversări, cu un executiv format din 39 de miniştri a cărui primă sarcină va fi să adopte bugetul, scriu AFP și Agerpres. Jean

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

Rusia pregătește atacuri împotriva instalațiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, avertizează Kievul

Ziare.com acum 5 ore
Moscova se pregăteşte să efectueze lovituri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei Andrii Sibiha, sâmbătă 21 septembrie. "Conform serviciilor de informaţii ucrainene, Kremlinul

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum 7 ore
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 9 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 7 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 8 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum 7 ore
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Vremea

București
acum

16°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/29°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/24°
Timisoara
acum

10°
dum.

10°/25°
lun.

13°/27°
mar.

14°/27°
mie.

17°/21°