Gordon Brown pare sa se scufunde din ce in ce mai mult in noroiul in care se zbate de ceva timp incoace. De parca demisiile si demiterile din ultima perioada nu erau de ajuns, presa britanica a descoperit ca insusi Brown a decontat niste fonduri pe care le-a folosit in mod personal si care n-ar fi trebuit decontate.
Cotidianul The Telegrapha aflat ca premierul britanic, care isi finalizase deja si a doua casa inainte de a prelua mandatul, a decontat o factura la energia electrica venita pe adresa acestei a doua case, din Five, chiar daca el statea la Londra.
Si-a platit curentul electric pentru o casa in care nu locuia din bani publici
Nu este vorba despre o suma mare, doar 512 lire sterline, dar aceasta ultima picatura ar putea umple paharul. In definitiv, alti ministri au avut mult de suferit de pe urma unor incidente asemanatoare, comenteraza cotidianul, mentionand doar cel mai recent caz, pe cel al lui Alistair Darling, chiar de saptamana aceasta.
Alistair Darling a avut o aparitie televizata in care si-a cerut public scuze, cu destula umilinta si parere de rau, pentru ca a acoperit, din banii contribuabililor, o factura de 1.000 de lire sterline pentru o casa in care nu locuise in acea perioada. A inapoiat, totusi, 668 de lire sterline.
Brown, acuzat de sexism
De parca nu erau toate relele din lume pe capul sefului guvernului, acesta este si tinta remarcilor unui fost ministru, Caroline Flint(foto), care a demisionat, devenind in prezent cea care conduce atacurile impotriva premierului. Fostul ministru de Stat pentru Europa declara ca premierul Gordon este sexist, dupa cum relateaza The Sun.
Mai mult, ministrul pe tocuri, sustine ca Gordon Brown s-a folosit doar de imaginea ei de femeie, ea nefiind singura in aceasta situatie, conform Daily Mail. Flint, una dintre "fete