Iahtingul este o îndeletnicire în familia Micu. Soţia profesorului-instructor este antrenoare, iar fiul îl ajută pentru ca elevii să fie cei mai buni.

S-a dedicat iahtingului, o meserie potrivită la malul mării, însă orice luciu de apă întins este o nouă provocare. Fost sportiv de performanţă, Dumitru Micu are în spate generaţii de elevii pe care i-a învăţat cum să conducă o ambarcaţiune, dar mai ales cum să fie stăpânul ei şi al întinderilor de apă.

Şi-a început cariera ca profesor de educaţie fizică, iar în 1978 a devenit antrenor de iahting şi a mers mai departe până acum când împlineşte 60 de ani. Vorbeşte cu patos şi pe nerăsuflate despre ceea ce face, semn că îi place chiar dacă a fost apoi „părăsit“ de ucenicii săi ajunşi la facultăţi de medicină, inginerie sau economie. Le-a insuflat însă dragostea de a naviga şi competiţiile câştigate i-au făcut pe mulţi să ajungă studenţi la Academia Navală Mircea cel Bătrân sau Universitatea Maritimă Constanţa.

Dorinţa de cunoaştere

Cum a picat în pasiunea iahtingului pare o poveste simplă. „Sunt locuitor al oraşului de la mare şi băieţii merg să înoate şi am început cu teribilismul specific vârstei de a merge în larg cât mai departe... te duci... te duci“, spune profesorul Micu. În timp ce înota odată pe lac, a observat iolele şi curiozitatea a apărut, a fost ceva de genul „ia-mă şi pe mine, nene“. După ce a terminat liceul, l-a avut mentor pe profesorul Ion Ciulianu, cel care l-a iniţiat în iahting, iar timpul l-a găsit apoi ca antrenor la Clubul Electrica. Au urmat concursuri locale şi naţionale care i-au adus premii. A fost şi la competiţii internaţinale unde a ocupat locuri fruntaşe, dar nu podiumului, dar „important este să participi“.

Nu se mai sperie de furtună

„Mersul“ la cârmă pe apă l-a întărit, iar o furtună puternică nu îl mai speri