Săptămâna viitoare, reprezentanţii Guvernului vor discuta cu investitori din Occident, care vor să relocheze o fabrică în Estul Europei. Ministrul IMM-urilor, Constantin Niţă, a declarat că este posibil ca, în viitor, la Braşov, să se producă piese pentru avioane Airbus. La reuniunea organizată cu autorităţile locale din oraşul de la poalele Tâmpei vineri, de către un post de televiziune, Constantin Niţă a declarat: „ În această perioadă de criză trebuie să încercăm să convingem investitorii străini, care s-au decis să-şi relocheze afacerile din ţări din Vestul Europei către Est, să aleagă România ca destinaţie a afacerilor lor. S-ar putea ca, săptămâna viitoare, să purtăm discuţii cu investitori care ar dori să relocheze o fabrică producătoare de piese pentru Airbus şi care ar fi interesaţi de Braşov. Eu voi susţine cu tărie Braşovul, pentru că aici există o mare experienţă în industria aeronautică, avem forţă de muncă foarte bine pregătită în domeniu. Singurele dezavantaje sunt inexistenţa autostrăzii şi a aeroportului “, a spus Constantin Niţă, citat de Newsin.
A doua investiţie, de la Braşov
Aceasta ar fi cea de-a doua investiţie a grupului EADS în România, după ce, în urmă cu opt ani, Eurocopter a încheiat un joint-venture cu IAR Ghimbav. Datorită structurii acţionariatului, în care Eurocopter Group deţine 51% şi compania română IAR are o pondere de 49%, Eurocopter România colaborează pentru aproape orice activitate desfăşurată cu IAR Ghimbav, subcontractând numeroase servicii către compania română. Eurocopter România estimează o extindere a acestei colaborări pe viitor.
Discuţie despre locaţie
Specialiştii spun că nu este o surpriză faptul că Airbus vrea să relocheze o fabrică în România, mai ales că grupul EADS are obligaţii de offset, după ce statul român a cumpărat o serie de elicoptere şi fre