În trei luni au fost amendaţi aproape 890 de băcăuani din cauza nerespectării legislaţiei de mediu.
Ziua Mondială a Mediului, sărbătorită ieri de sute de băcăuani, a lăsat oraşul mai curat. Peste 200 de elevi de liceu şi copii de grădiniţă le-au demonstrat băcăuanilor cum poate fi păstrată şi întreţinută curăţenia în locul în care trăiesc. Aceştia au adunat, în doar câteva ore, peste 100 de saci cu PET-uri, resturi menajere şi deşeuri din oraş.
„Ne-am axat pe spaţiile verzi dintre blocuri şi pe parcuri. Am găsit mai multă curăţenie decât de obicei, dar nu aşa cum ne-am fi dorit. Nu toată lumea conştientizează cât rău poate face mediului un bidon de plastic sau o sticlă aruncată la întâmplare pe stradă”, ne-a spus Maria Ionoş, purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bacău.
Ecologiştii cred
doar în amenzi
Chiar dacă reprezentanţii APM au reuşit să-i mobilizeze pe o parte dintre băcăuani să ia parte la ecologizările făcute cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului aceştia au totuşi o nemulţumire.
„Tot tinerii sunt cei care lasă în urma lor o mare parte din gunoaiele de pe stradă. Am găsit hârtii de ciocolată, pungi de la snacksuri, bidoane de plastic de la sucuri”, ne-a spus Marius Huiban, consilier în cadrul Agenţiei Regionale de Protecţia Mediului Bacău. Organizaţiile ecologiste din Bacău au însă o cu totul altă părere despre acţiunile de curăţenie desfăşurate zilele acestea în oraş. Ele cred că singura modalitate prin care băcăuanii pot fi obligaţi să respecte păstrarea curăţeniei este aplicarea de amenzi.
„Certitudinea unor astfel de acţiuni constă în fatul că elevii care au participat la eveniment nu vor mai face mizerie. Restul băcăuanilor nu cred că au învăţat ceva din aceste acţiuni şi nici nu vor învăţa până nu vor fi amendaşi de fiecare dată când încalcă legislaţia în domen