Fara povesti, sufletul omului se transforma in piatra. Isi pierde zborul. Se rataceste de Dumnezeu
Nu exista la noi in tara munte mai cantat de poeti si mai intesat de povesti decat Ceahlaul. Dimitrie Cantemir spunea despre el ca ar fi fost la fel de celebru precum Olimpul sau Pindul, daca ar fi intrat in basmele vechilor greci. Sihastrii si-au facut veacul pe Ceahlau din cele mai vechi timpuri, lasand in urma lor nume precum Ghedeonul, Batca Popii, Turnul Sihastrilor sau La Chilii. Considerat al doilea munte sfant al ortodoxiei dupa Athos, Ceahlaul este singurul munte de la noi care avea hram si sarbatoare, Schimbarea la Fata, pe 6 august. In aceasta zi, preotii urcau sus pe poienile dintre stanci, pentru a face rugaciuni. Urcau si satenii din satele dimprejur, de cu noapte, imbracati de sarbatoare, pentru praznic si hore. Intr-atat de sfant a fost dintotdeauna Ceahlaul pentru oamenii locului! Si chiar din vremea dacilor si dinaintea lor, Dumnezeu cobora pe Ceahlau si umbla descultprin poieni, oprindu-se la cate o stana sa mangaie mioarele. Unii carturari spun ca aici ar fi fost Kogaionul, muntele sfant al dacilor, aici se afla Jiltul Zeilor, Masa Dacica, Pavilionul dacic, Vulturul lui Traian, Stanca Dochiei si alte locuri ce au zamislit legende. L-au cantat Alecsandri, Goga, Cosbuc, Asachi, Hogas, Alecu Russo, Sadoveanu si atatia alti scriitori. Atata frumusete, istorie si spiritualitate la un loc e greu de gasit in alta parte. Stancile sale, nu foarte inalte, au in schimb forme ciudate, chipuri de zane adormite sau zei pagani care au nascut sute de povesti, pe care batranii le istoriseau in serile de iarna, la gura sobei. Am plecat in cautarea acestor povesti prin satele de pe malul lacului Izvorul Muntelui, sperand sa pot culege ceva din sfintenia de altadata a Ceahlaului.
Dochia, printesa dacilor
Mitica Letsta sprijinit de gard,
