Pe malul Lacului Tăbăcărie, Biserica Sfântul Mina din Constanţa, cea maramureşeană din lemn ce se oglindeşte cu bucurie în lac, adăposteşte un centru pentru persoanele cu dizabilităţi. Centrul Arca.
Când intri în curtea bisericii te năpădeşte liniştea. Singurele zgomote sunt trilurile păsărilor. Se mai aude, după-amiaza, şi veselia copiilor când sunt afară, la joc. Iar pentru părinţii, ai căror copii intră în centru, din căsuţa de lângă biserică răzbate speranţa.
"Eu am învăţat să scriu de la Darie, am început să scriu din luna iunie 2007", citesc pe ecranul calculatorului din faţa Biancăi. Are 35 de ani şi s-a născut cu tetrapareză spastică - sindrom piramidal generalizat, motiv pentru care nu se prea poate mişca şi nici nu poate vorbi. Mama ei a reuşit să o facă să stea în scaunul cu rotile, i-a citit şi a-nvăţat-o să citească. Cu toate astea, până acum doi ani, Bianca nu avea nici o posibilitate de a comunica.
"Am fost foarte bucuroasă când am reuşit să spun că-mi place Kenny Rogers", mai scrie Bianca. Viorel Darie, cel care a gândit şi a aplicat în Constanţa un program pe computer pentru nevăzători, după cum mi-a spus părintele Picu - liderul spiritual al Centrului, a învăţat-o şi pe Bianca să scrie pe calculator. "Pentru mine a fost ceva nou. N-am lucrat niciodată cu cineva care nu poate să comunice deloc. A trebuit să găsesc soluţii. Am încercat mai întâi să o învăţ să tasteze cu mâinile, dar îi este aproape imposibil." Aşa că Darie a învăţat-o să tasteze cu nasul.
DOI CA UNUL
Şi părintele Picu, zâmbind cu uimire încă, mi-a povestit un episod. "Avem doi copii. Unul nu poate folosi mâna stângă, unul nu poate folosi mâna dreaptă. Şi, ca să poată face şi ei felicitări, Darie i-a pus pe-amândoi unul lângă altul, să lucreze împreună cu cele două mâini, ca şi cum ar fi ale unuia. Unul tăia la ghilotină,
