De la începutul anului, sute de şoferi au fost amendaţi pentru că au parcat neregulamentar.
Mulţi botoşăneni evită îşi lase pe timpul nopţii maşinile în parcările dotate cu parcometre, chiar dacă nu trebuie să plătească nicio taxă. Oamenii spun că sunt reticenţi pentru că nu au încredere în corectitudinea angajaţilor firmei care se ocupă cu blocarea roţilor şi ridicarea auvehiculelor parcate neregulamentar. „Am văzut că noaptea parcarea este gratuită, dar mai bine caut un alt loc unde să îmi las maşina decât să risc. Nu vreau să am surpriza neplăcută de a rămâne fără maşină şi apoi să fiu nevoit să umblu pentru a o recupera”, ne-a spus Valentin Stan, şofer.
Comoditate şi
lipsă de informare
Edilii cred că situaţia este determinată de comoditate sau de neştiinţă. De altfel, şoferii care nu doresc să se trezească la ora 7.00, când începe taxarea, pot scoate seara un tichet de la parcometru. „Pe acele panouri scrie foarte clar că de la ora 19.00 şi până la 7.00 nu se percepe nicio taxă în parcările dotate cu parcometre. Probabil unii nu s-au uitat pe acele panouri, iar alţii nu vor să se treazească la 7.00. Aceştia din urmă au posibilitatea să îşi scoată seara un tichet pentru o oră sau două şi să îl pună pe parbriz şi astfel nu mai sunt nevoiţi să se trezească dimineaţă”, a spus viceprimarul Florin Ghiorghiţă.
De cealaltă parte, şoferii se plâng că nu au suficiente locuri de parcare. „Primăria ar trebui să găsească soluţii astfel încât să nu mai existe o problemă în ceea ce priveşte locurile de parcare”, a declarat Constantin Pascal, şomer.
Autorităţile promit însă că în acest an vor fi amenajate încă 2.000 de locuri de parcare.
„180 dintre aceste locuri vor fi în parcarea din spatele sediului doi al Primăriei, unde este şi Oficiul de Stare Civilă”, a mai spus viceprimarul Botoşaniului.