Primul Activ Parc din Dâmboviţa şi unul dintre puţinele din ţară a fost dat în folosinţă. Aparate de forţă şi fitness au fost instalate în centrul Târgoviştei, la doi paşi de locul de joacă pentru copii. Realizarea acestuia completează un proiect mai amplu care valorează 10 miliarde de lei vechi. Târgoviştenii pot face, de astăzi, fitness în aer liber. Lucrările la singurul Activ Parc din judeţul Dâmboviţa s-au încheiat şi acesta a fost dat în folosinţă. Este vorba de un proiect în centrul căruia se află aparate de forţă şi fitness care nu necesită greutăţi pentru a funcţiona, ci utilizează greutatea corpului uman.
Fitness gratuit în parc
Aceste echipamente sunt la dispoziţia cetăţenilor gratuit, zi şi noapte, în orice anotimp. Utilizarea aparatelor nu este deloc dificilă, nu necesită antrenament special şi poate fi făcută de orice persoană care a împlinit vârsta de 14 ani. Pe fiecare aparat există un ghid de utilizare care prezintă modul de folosire şi eventualele contraindicaţii. Unele pot fi folosite simultan de două sau patru persoane.
Prin urmare, cei care vor să facă puţină mişcare în timp ce îşi supraveghează copiii pot merge în spaţiul special amenajat în parcarea din spatele Hotelului Dâmboviţa. Tot acolo există un loc de joacă pentru copii recent modernizat.
Târgoviştenii s-au arătat încântaţi de noul spaţiu verde.
“Este un loc foarte frumos şi relaxant. O să vin mai des aici să fac şi puţină mişcare de întreţinere”, a declarat Manuela Savu, o tânără studentă.
“Am locuit aici în urmă cu mulţi ani. Nu-mi vine să cred ce schimbare! Când eram copil îmi era teamă să mă dau în leagănele acelea şubrede. Acum îmi pot aduce liniştit fetiţa să se joace şi pot să trag şi eu puţin de fiare în timp ce o supraveghez”, a supus şi Alin Preda, tatăl unei fetiţe de 6 ani.
Fi