Universitatea II a pierdut astăzi partida decisivă de la Bârca, împotriva Avântului, scor 2-0, şi a irosit şansă să dispute barajul pentru eşalonul al treilea. Pe 17 iunie, Avântul Bârca va întâlni campioana judeţtului Argeş în încercarea de a ajunge în premieră în Liga a III-a. Deşi Primăvara putea pierde cu 1-0 jocul cu Avântul, gazdele au realizat scorul de care aveau nevoie şi au terminat pe primul loc play-off-ul Ligii a IV-a Dolj. Golurile formaţiei patronate de Sorin Croitoru au fost marcate de Al. Luţă (’36) şi Stăncuţa (’66).
După acest insucces, finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a recunoscut valoarea campionatului judeţean şi se gândeşte să găsească un loc în Liga a II-a pentru tinerii jucătorii ai Ştiinţei. „Îmi pare foarte rău că ai noştri copii de la Primăvara nu au reuşit să promoveze. Este foarte greu să joci cu puşti de 16 – 18 ani împotriva unor jucători de 24, 25 de ani. Seria noastră, de la Dolj, cred că este cea mai puternică din ţară, iar marea parte a meciurilor jucate de Primăvara au fost adevărate finale. Să nu mai vorbim de terenuri – noi ne antrenăm pe terenuri bune, iar în campionat jucăm pe terenuri foarte grele, care nu ne permit să ne arătăm superioritatea tehnico-tactică. Cu toate acestea, a fost un an bun pentru Primăvara, chiar dacă nu a reuşit să câştige seria. Sper să găsim un loc în Divizia B, ca de la anul să joace acolo sau, în cel mai rău caz, de Divizia C“, a declarat Adrian Mititelu.
Avântul Bârca – Primăvara 2-0
Avântul Bârca: Sosa - Pelea, Bădoi, Cocoşilă, Ad. Mihalache - Badea, Chiliman, Stanciu (Pătraşcu ‘80), Relea (Dragoş Sandu ‘51) - Stăncuţa (Mitroi ‘77), Al. Luţă (Cristea ‘90)
Primăvara: Neagoe - Ciutureanu (Flori ‘51), Neacşu, I Popescu, Giurcă - Buleică (Nicolae ‘67), Ştoiu, Necşulescu (Ologu ‘55), Firţulescu (Mirescu ‘71) - Crăciun, Gogoşoiu