Maiastra

Noua centimetri. Un pic mai mare decat un deget. O bucatica de lut ars ce emana toata gratia si frumusetea unei zeite venerate in urma cu peste 6000 de ani, in timpul civilizatiei Cucuteni. I se spune Maiastra. Are o forma prelunga, ca si cum un vis, un fuior de fum s-a materializat si a devenit concret. Picioarele sunt lipite si cresc in sus, spre soldurile perfect rotunjite. Apoi talia se subtiaza cu o gratie desavarsita, pentru a se implini din nou, in dreptul sanilor abia conturati. Mainile sunt doar sugerate, dar in asa fel, incat par aripi, sunt deschise si domina aerul din fata lor. Gatul e lung, gratios. Capul este cat o margica. Desi primitiv modelat, pe un spatiu atat de mic, Maiastra are o mimica, te priveste si iti spune ceva. Nasul e doar o ciupitura in lut. De o parte si de alta a lui te privesc doua randuri de ochi, patru gaurele cat varful acului: zeita vede mai mult decat putem vedea noi. Intregul corp este imbracat spectaculos, prin incizii facute in lutul inca moale. Linii oblice se fac si se desfac parca sub ochii tai, devenind triunghiuri, romburi, micro-labirinturi ce se termina in spirale minuscule, fascinante. Doua cerculete reprezinta sexul si ombilicul. Fiecare parte a corpului devine un mister, o enigma de descifrat, un desen in sine, la care nu poti decat sa meditezi. La gat, cateva linii rotunjite si cateva puncte reprezinta un medalion pe care il poarta zeita. Totul este atat de bine stilizat si atat de bine redus la esenta, incat liniile si punctele simple, primitive, dau impreuna o aura stralucitoare acestei intruchipari ce face dintr-o bucata de lut nu doar o opera fascinanta prin simplitatea ei, dar iti spune in acelasi timp o poveste. Povestea unei civilizatii disparute in mod straniu in urma cu mii de ani: Cucuteni.

Soborul zeitelor

In muzeul Cucuteni de la Piatra Neamtsunt sute de astfel