Emil Cira este o fiinţă distinsă şi fermecătoare, „de modă veche”. A copilărit la Bistriţa, pe vremea când oraşul avea un aer pe care îl mai vedem doar în filmele de epocă. Născut în Germania, Emil Cira este legat afectiv de Bistriţa, oraşul în care a copilărit. „Bistriţa e locul de care sunt legat afectiv prin fire vizibile şi invizibile. Este un oraş cu un aer inconfundabil”, spune el. Aici crescut şi s-a format la întâlnirea dintre două lumi: lumea mamei - o nemţoaică, cu rigorile ei - şi lumea tatei, un român din Şieuţ, plin de spontaneitate.

Întâlnirea cu Arghezi

Ca liceean, a avut şansa să-l cunoască pe Teohar Mihadaş care a avut o influenţă decisivă asupra sa. Cu tot ce a învăţat de la Teohar, a făcut impresie asupra lui Cezar Ivănescu, de care l-a legat o frumoasă şi durabilă prietenie. Ajuns la Bucureşti, a fost cooptat într-un efervescent cerc de intelectuali. Memorabilă, în tinereţea lui, a fost întâlnirea cu Arghezi, la casa poetului: „Era de ziua lui. Bătrânul stătea undeva pe un podium, într-un fotoliu. Avea părul alb, era bătrân tare, şi deasupra lui, mai văd şi acum cu ochii minţii ramurile unui lămâi. Deci el stătea sub un lămâi. De-a lungul pereţilor erau nişte laviţe. Pe aceste laviţe şedeau oameni cunoscuţi, personalităţi, oameni cu greutate, care veneau acum la poet să-l omagieze. Fetele erau cu flori în mână. L-am felicitat, i-am spus fiecare câte o poezie scurtă. S-a luminat la faţă şi a spus: mă bucur mai mult pentru voi decât pentru toţi ăştia de aici. De voi mă bucur, nu de toţi care vin să mă omagieze. Vă daţi seama cine erau ăia, oameni politici... Chestia asta mi-a rămas în minte: ziua extraordinară,  lumina de acolo, lămâiul, el cu părul alb şi gestul lui”, îşi aminteşte Emil Cira.

De la Năsăud la Nürenberg

O frumoasă epocă şi-a petrecut-o ca profesor la Năsăud. Aici a intrat în