Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Oana Şoroagă, doctorul de suflete

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 iunie 2009 ·

Meseria ei este să-i asculte pe oameni, să-i înţeleagă şi să-i consilieze. Oana Şoroagă este suportul emoţional al celor dezorientaţi şi cea care-i ajută să-şi găsească nordul. E de ajuns s-o vezi o fracţiune de secundă pentru a-ţi da seama că radiază de fericire şi bunătate. Pare sosia perfectă a actriţei americane Liv Tyler, doar culoarea căprui a ochilor şi părul proaspăt tuns scurt deosebind-o de protagonista din trilogia „Stăpânul inelelor”. Ceea ce a făcut-o cunoscută nu este însă aspectul angelic ci pasiunea pe care a transformat-o în profesie. A ştiut că psihologia este destinul ei încă din clasa a V-a când s-a hotărât că asta vrea să fie. Nu avea cunoscuţi care practicau această meserie sau membri ai familiei psihologi, ci doar un contact puternic cu nişte manuale de liceu şi cărţi de psihologie generală găsite prin casă. „Mi s-a părut că se potriveşte, mai ales că eu eram cea la care veneau toate colegele mele care aveau probleme. M-am văzut făcând asta. Îmi venea foarte uşor să le îndrum, să le ascult şi să le ajut să-şi clarifice problemele. Citind despre psihologie, mi s-a părut că e chiar ceea ce-mi doream”, îşi aminteşte tânăra.

Tânără, dar cu experienţă

Oana Şoroagă este psiholog clinican de patru ani, asta dacă nu punem la socoteală sutele de ore de voluntariat făcute în timpul facultăţii la Spitalul de Psihiatrie. „Am făcut multe voluntariate, peste 300 de ore. S-a făcut şi practică în timpul facultăţii, dar eu am vrut mai mult. Am vrut să văd efectiv ce face psihologul în cabinet. Am învăţat o formă de terapie prin joc, am fost şi la un training în Franţa iar când m-am simţit stăpână pe metoda respectivă i-am rugat pe psihologii de la Spitalul de Psihiatrie să mă lase să lucrez cu copiii. Atunci am început să aplic ceea ce am învăţat”, povesteşte  Oana Şoroagă.

Sociologie, pentru completarea studiilor

Î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă un român a fost găsit mort în urma inundațiilor din Spania. Bilanţul a ajuns la 2 decedați şi 7 dispăruţi

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță marți, 5 noiembrie, decesul încă unui cetățean român în urma inundațiilor din Spania, după informațiile transmise de către autoritățile spaniole. Bilanţul a ajuns la doi morţi şi 7 dispăruţi. „Până în preze

Percheziţii la sediul european al Netflix, într-o anchetă pentru fraudă fiscală şi muncă nedeclarată

Mediafax acum 4 ore
Filiala franceză din Paris a companiei Netflix şi sediul european al grupului din Amsterdam au făcut obiectul unor percheziţii marţi, în cadrul unei anchete deschise la sfârşitul anului 2022 pentru suspiciuni de evaziune fiscală şi muncă nedeclarată

Nicolae Ciucă îi răspunde lui Marcel Ciolacu: Eu am stat în curtea mea, nu în curtea RA-APPS. Când dumnealui o să explice cât timp a folosit facilităţile de la RA-APPS, să vină să stea de vorbă cu mine

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, i-a răspuns marţi contracandudatului său de la PSD, premierul Marcel Ciolacu, pe tema scandalului vilei de protocol din Aviatorilor, el arătând că a stat în curtea lui, nu în curtea RA-APPS şi când dumnealui o să exp

Incendiu puternic în Voluntari, la un depozit de materiale textile. A fost emis mesaj RO-Alert

Libertatea acum o ora
Un incendiu de amploare, cu degajări mari de fum, a izbucnit, marți după-amiază, la un depozit de materiale textile din Voluntari. Pompierii intervin pentru stingerea flăcărilor, relatează B365.ro. Pentru a asigura necesarul de apă, au fost solicita

Momentul în care are loc accidentul cumplit de la Timișoara, când o fetiță de 10 ani moare în mașina condusă de mama ei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Momentul în care două mașini se ciocnesc la Timișoara, ducând la decesul unei fetițe de doar zece ani, a fost surprins de o cameră de supraveghere. Fetița care a murit se afla pe bancheta din spate, în mașina pe care o conducea, regulamentar, mama e

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine în România

HotNews acum o ora
Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, va veni în România pentru o vizită oficială miercuri, 6 noiembrie, a anunţat Executivul comunitar, printr-un comunicat, potrivit Agerpres. Comisarul va participa la Conferinţa Naţională a

Codul Silvic a primit aviz favorabil în Comisia pentru mediu din Camera Deputaţilor. Ministrul Fechet: Este important să dăm un semnal românilor că ne pasă de pădurile României şi că dorim în continuare să protejăm fondul forestier

News.ro acum 2 ore
Ministerul Mediului a anunţat, marţi, că proiectul de lege privind Codul Silvic a primit aviz favorabil de la Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor şi va fi supus analizei Comisiei pentru agricultură precum şi Comisiei ju

Jurnalistul şi scriitorul Nestor Rateş, personalitate marcantă a exilului românesc, a murit

News.ro acum o ora
Jurnalistul şi scriitorul Nestor Rateş, personalitate marcantă a exilului românesc şi o voce neobosită a libertăţii şi adevărului, auzită prin intermediul postului de radio Europa Liberă, a murit la vârsta de 91 de ani, anunţă Institutul de Investig

Paracetamolul şi Metforminul ar putea dispărea din farmacii. Avertismentul producătorilor de medicamente generice

Adevarul acum 2 ore
Românii ar putea rămâne fără Paracetamol şi Metformin, cel mai utilizat tratament accesibil pentru diabet, din cauza blocajelor legislative şi administrative "persistente", susţin producătorii de medicamente generice.

Roxana Mînzatu a primit aviz favorabil în comisiile de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților / „Voi fi o voce în Colegiul comisarilor”

G4Media acum 2 ore
Comisiile parlamentare pentru politică externă şi afaceri europene au dat un aviz favorabil, marţi, cu 35 de voturi „pentru” şi şase „împotrivă”, acordând încrederea Parlamentului, pentru Roxana Mînzatu, propusă pentru funcţia de comisar european di

Vremea

București
acum

mar.

5°/10°
mie.

4°/12°
joi

6°/14°
vin.

7°/14°
Iasi
acum

mar.

0°/8°
mie.

1°/11°
joi

4°/15°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/10°
joi

7°/12°
vin.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/9°
mie.

2°/11°
joi

3°/13°
vin.

5°/13°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

5°/15°
vin.

5°/14°