Bogată în vestigii romane, castele, mănăstiri, munţi maiestuoşi, plaje fine, peisaje fantastice în Delta Dunării, sute de izvoare cu cele mai bune ape minerale şi termale, mofete tămăduitoare, mii de peşteri, unele neexplorate, cu o floră şi faună de mare diversitate, cu sate de basm în care viaţa pare că nu s-a schimbat de secole, România avea, totuşi, un turism modest.
Începutul "băltirii" în acest sector, unul dintre cele mai profitabile într-o lume normală, s-a făcut în anii '80. Experţi, cercetători, universitari, deopotrivă români şi străini, sunt de acord că, după avântul din anii '60-'70, turismul românesc a decăzut drastic, pierzând pieţe, încasări, profesionişti, imagine.
"Turismul a intrat în degringoladă în momentul în care economia României a luat-o la vale ca urmare a deciziilor aberante ale conducătorului", explică G. Arsene, profesionist care a lucrat în turism de la sfârşitul anilor '70. "După 1980, situaţia economică a României s-a deteriorat şi regimul Ceauşescu a devenit din ce în ce mai represiv. Deşi, în staţiunile pe care le frecventau, turiştii occidentali erau feriţi de dificultăţile românilor, standardele serviciilor au decăzut. Drept rezultat, încasările din turism au scăzut cu 40% între 1981 şi 1986", afirmă experţii occidentali Brian G. Boniface şi Christopher P. Cooper în studiul "Worldwide Destinations-Eastern Europe and the CIS".
ANII CONSTRUCŢIEI
Deşi prima organizaţie în domeniul turismului s-a înfiinţat pe vremea lui Carol al II-lea sub numele de ONT, despre o reală lansare se poate vorbi abia la începutul anilor '60. Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri 908 din 1964, regimul comunist (re)înfiinţa Oficiul Naţional de Turism (ONT). "Anii '60 şi '70 au fost anii construcţiei, perioada când s-a creat infrastructura, baza hotelieră pe litoral, în staţiunile montane şi de tratame
