Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pitesti: 422 de pensionari argeşeni pleacă la băi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 iunie 2009 ·

Casa Naţională de Pensii a repartizat judeţului Argeş 422 de bilete de tratament pentru staţiunile balneoclimaterice din ţară. Bătălia cea mare se dă pentru staţiunile de pe litoral şi pentru cele din judeţele învecinate.

Singura şansă pentru bieţii pensionari, care după o viaţă de muncă aşteaptă ca măcar două săptămâni pe an să se relaxeze şi să-şi vadă de sănătate, sunt biletele de tratament puse la bătaie de Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi sociale. S-au tot visat la băi de astă iarnă de când au tremutat la cozi mai bine de 10 ore numai ca să prindă un număr de ordine. Au tot făcut economii ca să le rămână bani pentru staţiune: jumătate din pensia pe-o lună, atât cât este costul unui sejur.

Pe Maria Petre din Ştefăneşti, cele 18 zile la Herculane o costă 150 de lei. “Mi-am pus de-o parte câte-un pic în fiecare lună că, dacă tot am stat la rând, măcar să am cu ce plăti biletul. Mi-ar fi plăcut la Techirghiol, c-acolo mergeam şi acu’ vreo 10 ani dar e bine ş-aici că tot băi sunt. Bine c-am prins bilet !”, spune femeia.

Cele mai multe solicitări sunt la mare şi în staţiunile de pe Valea Oltului

Mangalia, Techirghiol, Saturn, Călimăneşti, Căciulata, Govora şi Olăneşti au fost trecute de majoritatea pensionarilor în fruntea listei cu opţiuni depusă în iarnă la Casa Judeţeană de Pensii. “Sunt foarte mulţi care vor pe litoral sau în staţiunile din judeţele apropiate pentru că oamenii se uită şi la cât îi costă transportul. Pentru ei fiecare bănuţ contează. Din păcate nu putem satisface toate cererile pentru că locurile sunt limitate. La mare, cel puţin, n-avem decât vreo 40, cu toate suplimentările cerute de noi. Dar oamenii se mulţumesc până la urmă şi cu alte staţiuni. Sunt şi cazuri când pensionarii noştri ţin neapărat să meargă într-un loc anume. Chiar ieri a venit în audientă un bătrânel care de 20 de ani merge la Slăni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 6 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 10 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 5 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 5 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 8 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 3 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 3 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

Președintele Iohannis nu a primit informări de la serviciile secrete privind promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale. Precizările Administrației Prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Administrația Prezidențială a precizat, la solicitarea mai multor redacții, că președintele Iohannis nu a primit informări transmise de instituții ale statului legate de riscurile de influențare a alegerilor prezidențiale și nici despre modul în car

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-4°
mar.

-4°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°