Compuşi ai clorului, aluminiul, plumbul sau urmele de medicamente deversate în apele reziduale pătrund de multe ori în apa potabilă. În România, aceasta poate conţine compuşi nocivi rezultaţi din clorinare, spun specialiştii. Mai multe studii, printre care şi cel efectuat de specialiştii de la Universitatea Dalhousie din Halifax, au dezvăluit că femeile însărcinate care beau zilnic mai mult de cinci pahare cu apă de la robinet riscă să piardă sarcina din cauza produselor chimice introduse pentru purificare în apa potabilă, informează Reuters.
Echipa de specialişti precizează că de vină sunt anumiţi compuşi, numiţi trihalometani, care se formează atunci când acizii proveniţi din materiale chimice sau plante în descompunere se combină cu clorurile introduse în reţeaua de apă potabilă.
Peste tot în lume, apa de la robinet este clorinată pentru a înlătura bacteriile. Recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind clorinarea apei potabile stabilesc valoarea-limită de cinci miligrame de clor la litru. Aceste reglementări sunt valabile şi în Europa, inclusiv în România.
Din datele deţinute rezultă că rata avorturilor spontane la femeile care consumă multă apă de la robinet este de 15,7%, faţă de 9,5% la cele care beau apă minerală sau sucuri.
Click aici pentru a asculta declaraţiile profesorului Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti
Get the Flash Player to see this player. url=/editor_files/Flash/Interviu prof_Mencinicopschi apa potabila.mp3 width=200 height=20 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=left dispPlaylist=none playlistThumbs=false
Un pericol numit percloretilenă
Un alt studiu, publicat de revista „Journal of Epidemyology”, arată că