MAESTRU. Ion Lucian, actorul care pe 7 iunie 2004 a fost decorat de fostul preşedinte al Franţei Jacques Chirac, spune că umorul românilor a dispărut şi că teatrul este singurul luc unde se vorbeşte corect. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Evenimentul Zilei: Aţi reuşit să deschideţi Teatrul Excelsior?

Ion Lucian: În 12 ani am suportat patru campanii electorale, cinci primari şi cinci consilii municipale noi, ca şi cum aş fi solicitat statului român vreun efort. Banii i-a dat un trust din Israel, iar imobilul a fost, este şi va rămâne proprietatea statului român. Primăria Capitalei se alege cu un teatru care nu s-a mai construit în Bucureşti de o sută de ani şi cu un bloc care va rămâne peste 29 de ani liber pentru exploatare. Şi asta fără nici 50 de bani efort. Şi uite că ne-au trebuit 12 ani. În septembrie poate chiar vom primi publicul.

Aveţi ocazia să luaţi contact cu publicul foarte tânăr, cum arată viitorii spectatori ai teatrului românesc?

Imediat după Revoluţie, sălile au început să se cam golească. Ne-am dat seama că publicul nu a fost aşa de entuziasmat de teatru, cât de complicitatea lui, era singurul loc unde se mai spunea câte ceva, de unde puteai să tragi nişte speranţe, nişte satisfacţii. Totuşi, treptat, publicul a revenit la teatru, iar spre marea mea bucurie, un procent mare de tineri. Vin atraşi de curiozitate, poate de setea de cultură pe care nu o declară, dar o simt. Însă mi se pare că reacţia lor faţă de ceea ce li se oferă nu va consitui o bază pentru o pasiune faţă de teatru. Stilul ăsta nou de a face teatru, oricum altfel decât e normal, este explicabil într-un fel. S-a ajuns la un moment dat la o stare de sumum care nu mai poate fi decât ori imitat, ceea ce nu are valoare, ori de a depăşi un anumit nivel, ceea ce e cam dificil. Eu sper că tineretul va avea maturitatea intelectuală necesară de a tria cu multă seri