Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EBa, surprinzătoare: "Am votat pentru mine"

Publicat in Jurnalul, duminică 7 iunie 2009 ·

Familia Băsescu s-a prezentat la vot la ora nouă dimineaţa, la secţia de votare de la Liceul A. D. Xenopol, în formula consacrată: Traian, Maria şi Elena. Suita oficială a şefului statului a inclus două limuzine, una pentru cuplul prezidenţial, şi una pentru fiica cea mică, azi aflată şi în postura de candidat independent.

"Ce munciţi azi?", i-a salutat, cu un zâmbet lăbărţat, Traian Băsescu pe ziariştii strânşi în faţa secţiei de vot. Cei trei au intrat împreună în secţia de vot, iar după ce a băgat buletinul în urnă, şeful statului şi-a reluat îndemnul către electorat. "Azi suntem într-o competiţie. În toate statele UE se votează. Or, ataşamentul faţă de uniune se vede şi prin prezenţa fiecărei naţiuni la vot. Eu cred că primul motiv pentru care ar trebui să votăm cu toţii este acela de a fi mai buni decât alţii din Uniune, adică în procentaj mai mare decât în alte ţări", a declarat şeful statului.

După vot, Traian Băsescu şi soţia au ieşit pe holul liceului. "S-o aşteptăm şi pe asta mică", s-a oprit şeful statului, în timp ce "asta mică" dădea şi ea o declaraţie presei. Şi pentru că declaraţia se lungea tatăl-preşedinte a remarcat cu mândrie: "Vorbeşte mai mult ca mine!". Şi EBa a vorbit: "Am votat pentru mine", a mărturisit ea. Apoi, întrebată ce are de transmis electoratului, Elena Băsescu a fost concisă: "În afară de ce a transmis tatăl meu, să meargă la vot prentru că este cel mai important, pentru că se ştie că votul pentru Parlamentul European nu este atât de interesant pentru români, dar ar trebui să ţină cont de faptul că ceea ce se întâmplă la Bruxelles îi afectează şi pe ei. Vă mulţumesc mult" (sic!).

Familia Băsescu s-a prezentat la vot la ora nouă dimineaţa, la secţia de votare de la Liceul A. D. Xenopol, în formula consacrată: Traian, Maria şi Elena. Suita oficială a şefului statului a inclus două limuzine, una pentru

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum o ora
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a câștigat al patrulea titlu consecutiv de campioană

HotNews acum 16 minute
U-BT Cluj-Napoca a câștigat joi cea de-a cincea partidă a finalei Ligii Naționale de baschet masculin, scor 97-89 (44-41) cu CSM Oradea și a cucerit cel de-al patrulea titlu consecutiv. Jucatorii echipei de baschet U-BT Cluj-NapocaFoto: Flaviu Buboi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 5 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Cod portocaliu de viituri în judeţul Bihor

Mediafax acum o ora
În intervalul joi, ora 20.50 - vineri ora 3.00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile e

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum o ora
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 2 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

O italiancă și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă. „Am suferit o depresie puternică”

Ziare.com acum 5 ore
O femeie din Italia și-a dat în judecată fostul soț, după ce s-a despărțit de ea, pentru că acesta s-a mutat împreună cu amanta pe aceeași stradă, la câteva sute de metri de casa ei. Prin intermediul unui avocat, femeia a cerut daune morale, pentru

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum 3 ore
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

22°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°