Pe la mijlocul anilor ’90, în perioada boemă a presei scrise, cînd numărul publicaţiilor de toate genurile devenise sufocant, căci se cumpăra şi se citea aproape orice, iar jurnalismul se făcea la cîrciuma de vizavi de redacţie, redactorii-şefi care nu deveniseră încă editors in chief, dar şi patronii de ziare încurajau mai degrabă articolele de senzaţie inventate, decît unele bazate pe fapte reale. Erau aşa-zisele "burţi" (nu ştiu dacă termenul exista în realitate sau era vehiculat doar de ziariştii autohoni), care umpleau pagini întregi de gazete, fantezii cu iz de reportaje, în care personajele fictive nu aveau nume, ci doar iniţiale, iar poveştile erau doar inspirate din realitate. "Modelul" era deja unul consacrat: găina care naşte pui vii a lui Cristoiu, iar cititorii "înghiţeau" aproape orice, fără să pună la îndoială onestitatea textelor, fiindcă pe vremea aceea exista încă convingerea că "tot ce se scrie la ziar este purul adevăr". Respectînd cîteva reguli de bun-simţ, orice scriitoraş cu un stil îndoielnic sau orice mitoman cu condei putea să ajungă angajatul unui ziar. Unele foloseau taximetrişti sau portari drept "surse" şi le plăteau generos colaborări.

Totuşi, pentru a publica o "burtă" credibilă, nu aveai nevoie doar de imaginaţie, trebuia să te specializezi şi să capeţi o oarecare experienţă. În primul rînd îţi plasai întîmplarea într-un loc comun, oarecare, de preferat într-un oraş mare, căci dacă precizai numele vreunui sat sau al unei aşezări mai mici, se puteau "sesiza" autorităţile locale cărora le trecea prin minte să verifice şi te trezeai cu dezminţiri. Apoi, existau nişte şabloane pe care puteai să le aplici: bătăile cu săbii ninja şi focuri de armă aveau loc "la ieşirea dintr-o discotecă" (nu spunem care, că e reclamă!), filmele porno se făceau "într-un apartament de bloc din cartierul Berceni", violurile se petreceau "într-un vec