Oameni ai modernităţii tîrzii, am ajuns să funcţionăm mental după modelul pieţei. Ne descoperim la fiecare pas angrenaţi în mecanismul ofertei şi al cererii. Se vorbeşte pe drept cuvînt despre o "piaţă a ideilor", în care cunoaşterea creşte şi se rafinează datorită circulaţiei şi liberei concurenţe a produselor intelectuale. Se vorbeşte despre o "piaţă a bunurilor simbolice", unde individul îşi poate tîrgui după plac ingredientele propriei viziuni asupra lumii. Tradiţiile spirituale se văd concurate în "supermarketul religiilor" de inventivitatea unor nou-venite, a căror atracţie stă tocmai în noutatea lor eclectică, într-o religiozitate de nivel accesibil, într-o ofertă "individualizată". Pentru a "rezista pe piaţă", marile religii îşi regîndesc strategiile de comunicare, modalităţile de prezenţă şi de influenţă publică, îşi înmulţesc gesturile simbolice pregnante. Dacă, aşa cum argumenta H.-R. Patapievici, modernitatea acordă valoare supremă noutăţii, modernitatea tîrzie a organizat " prin mondializare, circulaţia informaţiei, atotputernicia reclamei " producţia noutăţii torenţiale. Sîntem puşi mereu în situaţia de a alege pe o plajă bogată de produse, fie ele intelectuale, artistice, spirituale sau de larg consum. Ca experienţă comună, de fiecare zi, libertatea tîrziu modernă este mai ales libertate de alegere. Ea presupune şi potenţează multiplicitatea ireductibilă, de unde să ai din plin de ales ceea ce convine cît mai bine singularităţii tale.

În Grecia veche, eleutheria pare să aibă, potrivit etimologiei sale, două dominante semantice. Ea exprimă pe de o parte ideea de alegere pusă în relaţie cu voinţa: în limitele condiţiei umane şi ale legilor cetăţii, voinţa omului e suverană, neconstrînsă, nestînjenită în opţiunile ei. Libertatea revine la a "merge unde vrei", la "a-ţi orîndui propriul fel de viaţă, după cum îţi e pe plac", cel puţin în regimul