Editions de l’Herne, fondate la iniţiativa românului Constantin Tacou şi preluate de fiica sa, Laurence Tacou, şi-a făcut din Caietele omonime cea mai prestigioasă imagine de marcă. Les Cahiers de l’Herne sînt de mult cunoscute publicului cultivat de la noi. Fiecare număr celebrează, in quarto, personalitaţi intelectuale majore ale modernităţii, cu accent pe secolul XX. Mozaicuri, texte & comentarii, iconografie, inedite. Poate că echivalentul autohton al respectivului concept "monografic" ar putea fi găsit în revista Manuscriptum, scoasă sub egida Muzeului Literaturii Române. Caietele de la Paris se bucură fireşte de avantajul francezei (menit să le asigure o difuzare pe măsură) şi de semnătura unor colaboratori arhicunoscuţi. Asta nu înseamnă că se află pe altă planetă. Drept probă stă chiar ultimul număr, dedicat lui Emil Cioran. Descoperim în sumar contribuţii româneşti " nimic mai natural într-un asemenea turnir " precum şi sprijinul financiar al ICR Bucureşti, implicat în proiect spre binevenita enervare a nulităţilor care continuă să-i nege performanţa.

"Caietul" (un fel de a spune, pentru că numără 541 de pagini) cuprinde opt secţiuni: "Scrieri politice", "La şcoala paradoxului", "A propos de stil", "O gîndire fără teorie", "Portrete încrucişate", "Ritm şi Armonie", "Cuvinte" şi "Corespondenţă". Interpretarea surprinde esenţialul: de la complicităţile ideologice juvenile, taxate fără complezenţă (şi fără condamnări apriorice), pînă la genealogia aforismului cioranian. De la genialul nivel stilistic, pînă la trama biografiei, cu toate dramele sale jucate, trăite, disimulate, exhibate sau indicibile. Filozoful nu e nici redus la derivele naţionaliste, nici transformat în apostatul oportunist al unor adeziuni pe cît de utopice, pe atît de autentice în exaltarea lor. Hermeneuţii (printre care Michel Onfrey) l-au citit pe Cioran, îl admiră şi încearcă p