Cînd m-a sunat Marius Chivu şi m-a întrebat, fără vreo introducere sau vreun preaviz, "tu crezi că faci parte din clasa de mijloc?", am răspuns afirmativ în mai puţin de o secundă. A fost vorba mai mult de o autoplasare într-o clasă socială, decît de un răspuns bazat pe cunoştinţe de sociologie. Cred că acesta e un răspuns general în România. Dacă-i întrebi pe români din ce clasă socială fac parte, cei mai mulţi îţi vor răspunde astfel. Totuşi, aproape acelaşi procent de români îţi vor spune că această clasă este cea mai importantă şi că este aproape inexistentă la noi.

Sînt arhitect stagiar, salariat. Am făcut şcoala în ţară şi nu lucrez la compania lu’ taică-meu. Am făcut şcoala de şoferi pe Dacie veche cu instructor apelat "Nea". Nu conduc vreun SUV, ci un Logan (despre care, dacă ar fi să fac o comparaţie într-un test de inteligenţă, aş spune că este pentru maşini la fel cum este garoafa pentru flori). Nu împart iubite cu Poponeţ, nu sînt mogul, baron local, nu merg la Bamboo, prefer iarba cocainei şi berea whisky-ului. Ştiu cît costă un bilet de autobuz, dar şi o excursie la Paris sau la Istanbul. N-aş putea să spun cît costă o pereche de şlapi chinezeşti, nu ştiu dacă sau cînd s-au scos ţigările Carpaţi de pe piaţă şi nici n-aş putea să precizez cu exactitate dacă Vertu face genţi sau telefoane. La fel cum studiile superioare făcute la mişto şi o slujbă plătită prost nu cred că te încadrează în clasa de mijloc, nici un telefon sau o geantă nu te ridică pe o treaptă superioară.

Îmi place că locuiesc într-un oraş aglomerat pentru că sînt dependent de oameni variaţi, de cluburi cu muzică alternativă, de cinematografe unde, pe lîngă Hollywood, mai rulează şi festivaluri de film sau de animaţie; sînt dependent de mîncarea chinezească, de concerte " altele decît Voltaj sau Fuego de ziua oraşului ", de muzee şi expoziţii, de diverse evenimente urbane,