Municipalitatea provoacă asociaţiile de proprietari la concurs. Primăria accordă premii de 5.000 de lei pentru câştigărorii consursului „Natura pentru viaţă”. Asociaţiile de propriatari mureşene se întrec în cadrul celei de-a cincea ediţii a a concursului „Natura pentru viaţă”.
Îniţiat de Primăria Târgu-Mureş în urmă cu patru ani, la concursul de anul trecut au participat 14 aociaţii de proprietari, cătora li s-au accordat pe lângă diplome şi premii în valoarea de 2.500 de lei şi puieţi pentru amenajarea spaţiului verde. „Având în vedere lipsa de interes manifestată de unii cetăţeni în amenajarea şi întreţinerea zonelor verzi, propunem continuarea concursului între asociaţiile de proprietari şi locatari, în beneficiul unui spaţiu verde, care să aibă atât funcţie recreativ-estetică, cât şi sanitar igienică”, a precizat ing. Lucian Racz, director al Administraţiei Domeniului Public.
Anul acesta municipalitatea acordă premii de 5.000 de lei. Astfel, cel mai frumos spaţiu verde va primi un premiu de 1.500 de lei, locul al II-lea 1.200 de lei, locul III va primi un premiu în valoare de 800 de lei, iar cele trei menţiuni vor fi de 300 de lei fiecare.
„Câştigătorii concursului vor mai fi recompensaţi cu material dendrofloricol, asistanţă de specialitate în amenajarea şi întreţinerea spaţiului verde, precum şi popularizarea în Monitorul Primăriei”, a mai precizat Lucian Racz.
Asociaţiile pot depune o cerere în acest sens la Primărie până pe 30 iunie. Concursul se va desfăşura până la sfărşitul lunii octombrie, perioadă în care se vor planta flori, arbori şi arbuşti în spaţiul verde aflat în administrare proprie. Lucrările vor fi monitorizate de membrii comisiei de concurs, iar premierea câştigătorilor se va face pe 31 noiembrie la sediul Primăriei.
Anul trecut, cel mai frumos sp