Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nica: Au fost intocmite 35 de dosare penale pe numele celor care au incercat sa fraudeze alegerile

Publicat in HotNews, duminică 7 iunie 2009 ·

Ministrul Administratiei si Internelor, Dan Nica, a anuntat ca au fost intocmite 35 de dosare penale pe numele unor persoane care au incercat sa fraudeze alegerile. Ar fi bine ca cei care comit astfel de fapte "sa isi bage mintile in cap", a spus ministrul.

S-au dat bani si alimente pentru alegatori, pana in prezent fiind intocmite 35 de dosare penale: "Din pacate, au existat incercari de fraudare a alegerilor europarlamentare", a spus Nica, precizand ca impotriva vinovatilor vor fi luate masuri dure.

Exista 400 de filtre la nivel national, a mai spus ministrul. Sunt verificate masinile ce ar putea transporta persoane in scopul turismului electoral. "Cine castiga cele mai multe voturi, sa iasa castigator, si nu prin alte mijloace", a adaugat Nica.

In Bucuresti si in zonele limitrofe s-au inregistrat zeci de sesizari privind "turismul electoral", ca urmare a unor actiuni de urmarire realizate de catre observatorii din sectiile de votare, care au apreciat ca sunt suspecte persoanele care sunt transportate cu microbuze sau autobuze si care descind in grupuri mari pentru a-si exprima optiunile. Ministrul Administratiei si Internelor, Dan Nica, a anuntat ca au fost intocmite 35 de dosare penale pe numele unor persoane care au incercat sa fraudeze alegerile. Ar fi bine ca cei care comit astfel de fapte "sa isi bage mintile in cap", a spus ministrul.

S-au dat bani si alimente pentru alegatori, pana in prezent fiind intocmite 35 de dosare penale: "Din pacate, au existat incercari de fraudare a alegerilor europarlamentare", a spus Nica, precizand ca impotriva vinovatilor vor fi luate masuri dure.

Exista 400 de filtre la nivel national, a mai spus ministrul. Sunt verificate masinile ce ar putea transporta persoane in scopul turismului electoral. "Cine castiga cele mai multe voturi, sa iasa castigator, si nu prin alte mijlo

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 51 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 51 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 49 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 44 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 51 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°