Pe 8 iunie 1954, dimineața, o femeie de serviciu a găsit un cadavru. Lângă trupul fără viață zăcea un măr pe jumătate mâncat.
Omul mort, un bărbat impozant care obișnuia să alerge zeci de kilometri și a fost la un pas să prindă o Olimpiadă ca maratonist, se tundea „pierdut”, franțuzește, și gândea excesiv de mult. Un Socrate modern, un geniu și un caz clasic de inteligență sabotată de ignoranța și superstițiile contemporanilor. Numele lui: Alan Mathison Turing. În onoarea lui se dau premii despre care se spune că sunt mai importante decât Nobelul. De opt ani, în Manchester, în parcul Sackville, un om din bronz se odihnește pe o bancă. Statuia unui Alan Turing tânăr, îmbrăcat impecabil și cu o privire înfiptă adânc în viitor.
Povestea aceasta tragică e importantă nu doar fiindcă Turing este părintele informaticii moderne și un pionier al dezbaterilor despre inteligența artificială, nu doar fiindcă munca sa la Bletchley Park, centrul britanic de criptanaliză, muncă întreruptă des de orgii și excese bahice, a scurtat al Doilea Război Mondial cu doi ani, după toate probabilitățile. Nu doar fiindcă a contribuit decisiv la o serie de tehnici de spargere a codurilor folosite de naziști, coduri generate de celebra maşină „Enigma”. Nu.
Povestea aceasta tragică ne învață ceva despre discriminare. Pentru că Alan Turing a fost homosexual într-o lume în care homosexualitatea era considerată, concomitent, o infracțiune și o boală psihică gravă.
Alan Turing a fost un om singuratic și un posedat, măcinat de o sete de cunoaștere care l-a făcut ca în 1926 să meargă 97 de kilometri până la școală cu o bicicletă prăpădită, cum vedem acum doar în muzee. Era o zi de grevă generală, o zi în care toți copiii Angliei au stat acasă. Alan Turing era altfel.
Când a murit prietenul său Christopher Morcom, ceva decisiv s-a rupt în
