Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început deci, azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gânduri.

21 ianuarie 1979 (n.r. - continuare)

În orice caz, pe mine mă cam dor picioarele. Jumătate din drum l-am făcut şovăind, pentru că parterul are ferestrele încă nepuse în ultimele sute de ani, şi parcă e dat cu ceară de curând. Nu este ceară, este gheaţă. Ninge gratis în Austria. Îngheaţă la fel. Gratis.

De pe un promontoriu înzăpezit al Mănăstirii Melk mă uit din nou la Dunărea care trece prin apropiere. Un salut marelui fluviu. Dunăre, fii bună şi du acasă salutul meu până când merg eu la Krems, să profit pentru ultima oară de calda ospitalitate a domnului Roka, buna mea gazdă, care m-a invitat la masă.

Masa de la Krems e la fel de bună ca toate mesele pe care le-am - ca să zic aşa - servit în Austria. Aceeaşi atmosferă colosal de caldă în local. Aceeaşi atenţie la fiecare amănunt. Nici nu mai ţin minte câte feluri de mâncare mi s-au oferit. Ţin minte doar că am ales, bineînţeles, un şniţel vienez, pe care, la propunerea lui Andrei, şi-n semn de profundă stimă pentru această ţară, l-am cerut parizian. Adică nu cu pesmet, ci cu ou. Şi-am mai mâncat o supă excelentă de oase. Şi-am mai mâncat un mixt grill şi-am băut unul din cele mai bune vinuri din viaţa mea, vinul de Krems. Tot felul de etichete, locale, nu standardizat la nivel central şi sub etichete tot felul de vinuri bune. Nu e unul cum e altul, dar toate sunt bune. Şi Dinică întreabă:

- Maestre, când ajungem în ţară, unde bem un vin bun?

- Lasă, nu-ţi face probleme, dacă vedem noi că nu găsim, furăm reţeta lui Ştefănescu şi producem fără viţă-de-vie tot ce-avem nevoie în materie de vinuri.

La Krems, Franz Roka mă roagă să scriu într-o carte de impresii a sa o ca