"Toată lumea asta de aici, pe strada asta, toţi au copiii la Bucureşti" " povestea o femeie. "Au copii şi vin de la oraş şi-i aduce. Dar mie cine să-mi aducă? E greu..." "Vin copiii, vin (la muncile cîmpului), asta e literă de Evanghelie, cum se zice" " afirmă un altul. "Primăvara şi toamna, cînd sînt muncile agricole, venim şi din două-n două săptămîni" " explică, la rîndul său, un "copil" de la oraş. "Ne mai aranjăm concediile în aşa fel încît să ne luăm toamna două săptămîni, primăvara o săptămînă, la sapă, la cules..." "Cînd mi-o trebui mie sau la fată bani, vînd porumbul" " explică un bătrîn. "Păi, eu pentru cine muncesc, pentru cine trăiesc? Îmi opresc doar pentru mica cheltuială. Mi-aduce fata de acolo carne, şuncă, ce-mi trebuie, aşa, alimente. Dacă îmi vine, îmi spală pentru o lună de zile. Iarna mă ia şi pe mine acolo." În schimb, majoritatea celor de la oraş îşi trimit copiii la ţară pe perioada vacanţelor: "Ş-apoi aduce micuţii ăia... Am vreo zece, i-aduce toţi aicea. Le mulg lapte, le dau lapte, brînză, ouă, acolo, ce am şi eu prin bătătură, ca să poată şi ei să trăiască, să mai adune şi ei bani, să mai facă şi cîte ceva la Bucureşti, acolo". Membrii "gospodăriei difuze" nu sînt neapărat părinţi şi copiii lor, relaţiile putînd cuprinde şi nepoţi, fraţi, surori, mătuşi, unchi, veri etc.: "Păi, vine şi cumnatu’ meu, vine şi văru’ de la Bucureşti, ce să facă şi ei?". Sau: "Eu, aici, pe bătătura mea, de bine, de rău, găsesc ce mînca, dar el, la oraş, trebuie să stea cu banu’ în mînă. Fratele lui are trei copii, fratele meu de la Giurgiu are soţia de nu lucrează, trebuie să-l ajut şi pe el. Ăla de la Slobozia, vorba aia, vine la mine, îi dau o pasăre, lapte, ce am şi eu pe bătătură." Nemaifiind reglementate prin practici şi norme cotidiene, aceste relaţii şi schimburi sînt adesea conflictuale: "Hai să zicem că vin trei zile pe săptămînă, de vineri pînă d